„Școala Altfel” împarte părinții în două tabere. Costurile activităților pot ajunge și la 6.000 de euro. Ce spun oamenii din Educație
Programul „Școala Altfel” împarte părinții în două tabere. Costurile impuse de diverse activități, propuse la unele instituții de învățământ, le dau bătăi de cap părinților, care nu își permit să cheltuiască sume de ordinul miilor de euro pentru a-și trimite copilul, practic într-o vacanță.
Las Vegas sau Dubai sunt două dintre destinațiile pe care unii profesori le-ar face cu elevii, iar acest lucru presupune costuri destul de piperate. Părinții au luat măsuri în acest sens și au devenit destul de vocali, astfel încât detalii despre această situație s-au răspândit.
Cum explică directorul unei școli asemenea propuneri de activități
Situația vizează instituții de învățământ din județul Cluj, unde Inspectoratul Școlar a luat măsuri în acest sens. Astfel, întrebat cum de au loc astfel de planuri pentru săptămâna în care este programat programul „Școala Altfel”, directorul unei unități școlare a oferit explicații.
Acesta susține că astfel de propuneri au venit chiar din partea elevilor, care sunt din ce în ce mai interesați să afle cum decurge sistemul de învățământ din străinătate.
„Pentru că interesul școlar al copiilor. Este pentru a-și continua studiile în străinătate și sunt foarte interesați că să viziteze universități din străinătate. Au mai fost organizate excursii în acest scop și în Italia”, a precizat Camelia Moldovan, Director Adjunct Colegiul „Emil Racoviţă”, conform știrileprotv.
Cum a reacționat ISJ Cluj
Inspectoratul Școlar din Cluj a luat atitudine în acest caz. Instituția a informat clar școlile din zonă, cu privire la acest subiect.
„Directorii nu vor aproba cuprinderea în aceste săptămâni tematice a activităților de petrecere a timpului liber, din categoria excursiilor și a vizitelor în țară sau străinătate. Sunt interzise activitățile care implică costuri din partea părinţilor!”, a transmis ISJ Cluj.
Ministerul Educației: „Săptămâna «Școala Altfel» nu este o săptămână de vacanță”
Ministerul Educației a intrat, de asemenea, pe fir. Secretarul de Stat în Ministerul Educației a transmis un mesaj ferm, conform căruia programul „Școala Altfel” are scop exclusiv didactic.
„Săptămâna «Școala Altfel» nu este o săptămână de vacanță, este o săptămână de activități didactice. E greu să ne imaginăm că este necesară o excursie în străinătate pentru a aborda o temă din programa școlară pe ca re poți să o abordezi foarte bine în România”, a declarat Sorin Ion, secretar de Stat în Ministerul Educației.
„Există parteneriate nelalocul lor cu anumite agenții de turism”
„Se întâmplă următorul lucru: În unitățile de învățământ există parteneriate nelalocul lor cu anumite agenții de turism. Am fost informat de părinți despre diverse situații, inclusiv despre organizarea unor excursii în Dubai sau în Las Vegas, cu costuri de 3.000-6.000 de euro, per elev”, a mărturisit Șustag Zeno, fondatorul unei comunități online de elevi și părinți.
Expert în Educație: „Așa ceva este ilegal!”
De asemenea, specialiștii avertizează asupra acestor situații. Aceștia explică faptul că organizarea unor astfel de activități este ilegală și complect incorectă față de părinții fără posibilități financiare.
„În România învățământul este gratuit așa încât a face altceva indiferent că e pe banii părinților sau nu, în aceste condiții este incorect, este unfair pentru alți părinți care nu își pot permite așa ceva și este ilegal”, a subliniat Marian Staș, expert în Educație.