Aeroportul Sibiu: Un avion care zbura spre Antalya a coborât la sol. Ce s-a întâmplat
Un avion operat de compania Corendon, care zbura de la Sibiu spre Antalya, a fost întors din drum luni, 30 iunie, la scurt timp după decolare. Acesta avea probleme tehnice, conform Adevărul.
Ce s-a întâmplat
Zborul cu destinația Antalya operat de compania Corendon Airlines a decolat, luni, la ora 11:05, de pe aeroportul din Sibiu, însă, din motive tehnice, echipajul a decis revenirea la sol. Avionul a aterizat în siguranță la ora 11:51, a anunțat purtătoarea de cuvânt a AIS, Alexandra Păcur.
Cei 170 de pasageri au rămas în avion și au primit apă și alimente, în așteptarea reluării călătoriei.
„Din informațiile deținute, zborul va fi reluat în scurt timp, iar pasagerii își vor continua călătoria spre Antalya în condiții de siguranță”, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu.