Afacerile lui Grindeanu cu Nordis. Addicted Evolution, fostă Nordis Arhitectură, a proiectat vila de aproape 700 mp a șefului PSD

Publicat: 28 04. 2026, 17:10
Actualizat: 28 04. 2026, 18:11
Sursă foto: G4Media/Ștefan Both

Familia liderului PSD Sorin Grindeanu îşi construieşte o vilă în comuna Dumbrăviţa, lângă Timişoara, proiectată de firma Addicted Evolution SRL (fostă Nordis Arhitectură). Imobilul are o suprafaţă utilă de aproape 700 mp, cu subsol, parter, etaj, anexă şi garaj; valoarea declarată a construcţiei este de aproape 1 milion de lei.

Sorin Grindeanu iar nu știe nimic de Nordis

”Nu am contract cu nicio firmă din grupul Nordis sau afiliat acestuia. Am contract cu doi antreprenori generali care se ocupă de toată construcția. Ei, la rândul lor, e posibil să fi încheiat contracte de servicii cu acea firmă. Ce am spus în interviul G4Media din februarie 2026,  e adevărat. Nu am făcut afaceri cu Nordis Grup. E treaba contractorilor cu cine fac afaceri.”, a declarat Grindeanu pentru G4 Media.

Casa va avea o suprafață utilă de aproape 700 mp cu subsol, parter, un etaj, o anexă și garaj. Valoarea declarată a construcției, conform documentelor consultate de G4Media, este de aproape 1 milion de lei. În ultima declarație de avere a liderului PSD de la Camera Deputaților din ianuarie 2025, Grindeanu raportează un teren intravilan la Dumbrăvița, satul în care își construiește vila, în suprafață de 1420 de mp.

Grindeanu mai deține o casă de locuit în localitatea Giroc, tot în prelungirea orașului Timișoara, cu o suprafață de 205 de mp. Liderul PSD mai raportează o casă moștenită de soția lui, Mihaela, în localitatea Sintar, în suprafață de 147 de metri patrați.

O relație lungă și ținută ascunsă

DIICOT investighează Nordis Group pentru înşelăciune, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat. În februarie 2025, procurorii au reţinut mai multe persoane, între care Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă, suspectaţi că ar fi coordonat o reţea care ar fi delapidat peste 70 de milioane de euro. În dosar au fost formulate acuzaţii de delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală şi înşelăciune; Ioana Băsescu şi Andreea Cosma sunt, de asemenea, cercetate pentru sprijinirea unor tranzacţii derulate de grup.

Toate cele 11 persoane reţinute iniţial au fost eliberate, dar procurorii au menţinut şi extins măsuri asigurătorii: sechestre pe apartamente, terenuri, conturi bancare şi acţiuni ale firmelor, cu o valoare cumulată de zeci de milioane de euro. Ancheta indică pe Vladimir Ciorbă, Emanuel Poştoacă şi Mihai Alexandru ca lideri ai grupării şi o plasează pe Maria Ivan ca intermediară; aceleaşi nume apar şi în acţionariatul firmei care a proiectat casa familiei Grindeanu.

G4Media a relatat că, în 2022, Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis au călătorit cu avioane private închiriate de Nordis în Monaco, Franţa şi Spania. Grindeanu a fost pasager în cel puţin două curse: ruta Nisa–Bucureşti, în mai 2022, la întoarcerea de la Marele Premiu de Formula 1 din Monaco, şi o cursă către Madrid. Zborurile au fost operate de Țiriac Air şi plătite de Nordis Travel, cu costuri estimate la zeci de mii de euro fiecare.

„Să știți că regret acele zboruri, au fost o greșeală și spun acest lucru din perspectiva copilului meu. Eu am fost cu băiatul meu acolo și mi-am expus în mod inutil copilul. Însă vă mai spun ceva: în perioada aceea în care eu am zburat pe banii mei.

Eu n-am avut relație cu Nordis, cu compania respectivă. Vă mai spun o dată. Eu pe Laura Vicol am cunoscut-o în Parlament, n-am avut niciun fel de contribuție la numirea ei la, comisia juridică și nimic de acest tip.”, spunea atunci Grindeanu.

Cine sunt acţionarii firmei

Conform datelor de la Registrul Comerţului, Addicted Evolution SRL are ca acționari pe Radu Bogdan Alexandru (40% – asociat direct), Vladimir Ciorbă (28% – asociat indirect), Emanuel Poştoacă (18,76% – asociat indirect), Alexandru Mihai (4% – asociat indirect), Cristian Poştoacă (3,08% – asociat indirect), Ovidiu Penciuc (3,08% – asociat indirect) şi Florin Poştoacă (3,08% – asociat indirect). Firma a purtat denumirea Nordis Arhitectură până în 2022.

Documentele arată că societatea a fost înfiinţată la 1 octombrie 2019 de Ivan Maria, Radu Bogdan Alexandru, Poştoacă Nicolae Cristian, Mihai Alexandru şi Poştoacă Gheorghe Emanuel.

În 2020, Ivan Maria a cesionat acţiunile către Vladimir Ciorbă şi a părăsit firma. În 2022 au avut loc modificări de acţionariat: fraţii Poştoacă au transferat 28% către Mapp Development SRL; Vladimir Ciorbă a cedat 28% către Best Luxury Investment (companie controlată de soţul Laurei Vicol); iar Mihai Alexandru a transferat 4% către Mihai&Mihai Investments SRL. Radu Bogdan Alexandru a rămas cu 40%.

Addicted Evolution SRL a intrat în insolvenţă în 2025 şi înregistrează datorii către stat în valoare de circa 400.000 de lei, scrie G4Media.