Primele rezultate exit poll la alegerile pentru Primăria București 2025: Ora la care vor fi anunțate

Publicat: 07 12. 2025, 09:48
Actualizat: 07 12. 2025, 12:21
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Toate rezultatele exit-poll ale alegerilor pentru Primăria Capitalei 2025 vor fi publicate duminică, 7 decembrie, după ora 21.00, imediat după ce se vor închide secțiile de vot.

Biroul Electoral Municipal (BEM) a acreditat cinci case de sondare pentru realizarea sondajelor de opinie la ieșirea de la urne în cadrul alegerilor locale parțiale pentru funcția de primar general al Capitalei. Instituțiile aprobate vor putea opera în zona de protecție a secțiilor de votare, cu respectarea unor reguli stricte.

Cine poate realiza exit-poll-uri în București

Potrivit unei informări a BEM, cinci entități au primit acreditarea oficială pentru a efectua sondaje exit-poll în ziua alegerilor, conform Agerpres. Acestea sunt:

  • Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS
  • The Center for International Research and Analyses SRL
  • Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde
  • IIC Bio-Trade Consulting SRL
  • ARA Public Opinion SRL

Conform deciziei BEM, operatorii instituțiilor enumerate pot desfășura activități de sondare doar în zona de protecție de 500 de metri a secțiilor de votare, fără a intra în interiorul acestora.

Obligațiile operatorilor de sondaj

Casele de sondare acreditate sunt obligate să respecte reguli stricte privind ordinea publică și buna desfășurare a procesului electoral. Operatorii:

  • nu au voie să perturbe liniștea publică,
  • nu pot interveni în organizarea sau desfășurarea alegerilor,
  • trebuie să respecte limitele impuse de zona de protecție.

BEM precizează că acreditarea este valabilă și în copie, ceea ce înseamnă că operatorii pot lucra în baza documentelor duplicate, fără a fi necesar originalul.

Rezultate exit-poll: Interdicții privind publicarea sondajelor

Legislația electorală introduce limite clare asupra modului și momentului în care pot fi publicate sondajele de opinie.

  • Între finalul campaniei electorale și încheierea votării este interzisă prezentarea oricărui sondaj de opinie, indiferent de canalul de comunicare.
  • În ziua votării, exit-poll-urile nu pot fi prezentate public înainte de închiderea urnelor.

Aceste reguli au rolul de a preveni influențarea alegătorilor și de a asigura un proces electoral corect.

Cine sunt candidații pentru Primăria Capitalei

Ordinea pe buletinul de vot a candidaților pentru funcția de primar general al Capitalei:

  • Poziţia 1 – Cătălin Drulă – Uniunea Salvaţi România
  • Poziţia 2 – Daniel Băluţă – Partidul Social Democrat
  • Poziţia 3 – George-Valentin Burcea – Partidul Oamenilor Tineri
  • Poziţia 4 – Ciprian Ciucu – Partidul Naţional Liberal
  • Poziţia 5 – Ana-Maria Ciceală – Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate
  • Poziţia 6 – Liviu-Gheorghe Floarea – Partidul Naţional Ţărănesc Maniu Mihalache
  • Poziţia 7 – Gheorghe Macovei – Partidul România Mare
  • Poziţia 8 – Oana Creţu – Partidul Social Democrat Unit
  • Poziţia 9 – Mihai-Ioan Lasca – Patrioţii Poporului Român Poziţia
  • Poziția 10 – Rareş Lazăr – Partidul România în Acţiune
  • Poziţia 11 – Anca-Nicoleta Alexandrescu – Alianţa electorală „Dreptate pentru Bucureşti”
  • Poziţia 12 – Dănuţ-Angelo Trifu – candidat independent
  • Poziţia 13 – Eugen-Orlando Teodorovici – candidat independent
  • Poziţia 14 – Gheorghe Neţoiu – candidat independent
  • Poziţia 15 – Vlad-Dan Gheorghe – candidat independent
  • Poziţia 16 – Angela Negrotă – candidat independent
  • Poziţia 17 – Constantin-Titian Filip – candidat independent.