Alertă cu bombă la un hotel de 5 stele din Iași. Ce scrie în mesajul de amenințare (VIDEO)
O amenințare cu bombă a fost primită joi la Hotelul Pleiada din Iași. Autoritățile au instituit măsuri de securitate sporite în zonă, iar activitatea hotelului a fost suspendată.
Termen de 48 de ore pentru hotelul din Iași
Potrivit primelor informații, amenințarea a fost transmisă prin email și face referire la existența unui dispozitiv exploziv improvizat, cu „putere semnificativă”, care ar fi amplasat în incinta hotelului.
Expeditorul susține că mecanismul poate fi declanșat de la distanță și avertizează că orice tentativă de localizare sau scanare ar putea provoca detonarea imediată. Mesajul indică și un așa-numit „termen de expirare” de 48 de ore.
„În cadrul unuia dintre hotelurile dumneavoastră din lasi, am plasat un dispozitiv exploziv improvizat de putere semnificativă. Acesta este activ şi va fi detonat. Mecanism: activare prin intermediul unui dispozitiv mobil. Orice tentativă de localizare sau dezactivare prin scanare poate declanşa detonarea imediată. Aceasta nu este o cerere de bani. Este o demonstrație.
Vă vom urmări răspunsul. Vrem să vedem panică. Vrem să vedem evacuarea completă a oaspeţilor şi a personalului. Vrem să vedem poliţia şi unitățile speciale încercuind clădirea. Fiecare minut de întârziere vă aduce mai aproape de momentul în care veți privi la ştiri la ruinele stabilimentului dumneavoastră.”, se arată în mail-ul trimis hotelului.
Persoana care a trimis mesajul de amenințare spune că nu poate fi contactată pe adresa de email de pe care a trimis avertizarea și și spune că, dacă nu se evacuează tot hotelul, va fi „redus la praf și amintiri”.
Zeci de clienți au fost evacuați
Managerul unității a anunțat imediat Inspectoratul de Poliție Județean Iași, iar ca măsură de precauție toți clienții și angajații au fost evacuați.
La fața locului s-au deplasat echipe specializate de poliție și pirotehniști, care verifică întreaga clădire pentru a stabili veridicitatea amenințării.
Până în acest moment, nu au fost raportate victime, iar autoritățile recomandă evitarea zonei pe durata intervenției.