“Am trecut frontiera din țara mea în țara mea”. EMOȚII pentru Traian Băsescu. Fostul președinte a călcat pentru PRIMA OARĂ în Republica Moldova ca cetățean al acestei țări

Publicat: 26 11. 2016, 12:33

Traian Băsescu, se află sâmbătă, în Basarabia, pentru prezentarea programului PMP în relația cu Republica Moldova.

Fostul președinte al României a călcat, astfel, pentru prima dată pe pământ moldovenesc după ce a devenit cetățean al acestei țări.

Traian Băsescu a postat pe pagina sa de Facebook anunțul deplasării peste Prut, el precizând și de momentul semnificativ în viața sa ca cetățean moldovean.

“La ora 09.28, prin punctul de frontiera Albita, am intrat in Republica Moldova, pentru prima data ca si cetatean al acestei tari.

Altfel spus, am trecut frontiera din tara mea in tara mea”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Traian Băsescu, susținător al unirii României și a Republicii Moldova a depus la începutul lunii noiembrie jurământul de cetățean al acestei țări, alături de soția sa.

Acesta a precizat că odată cu această numire și-a îndeplint un vis.

"Preşedintele Timofti, prin decret, mi-a acordat dreptul să devin cetăţean al Republicii Moldova. O republică dragă mie, ca şi ţara mea. O republică de care mă simt legat prin cultură, prin educaţie, prin limbă şi, mai ales, prin solidaritate. Solidaritatea a fost aceea care m-a făcut de multe ori în timpul celor zece ani cât am îndeplinit funcţia de preşedinte să întreprind acţiuni, în primul rând, în favoarea cetăţenilor Republicii Moldova şi a parcursului european al acestei ţări a cărei independenţă România a cunoscut-o prima de pe mapamond", a declarat Traian Băsescu înainte de a depune jurământul.