Procurorii cer închisoare cu executare pentru foștii șefi ai Jandarmeriei. Acuzații grave la aproape opt ani de la violențele din 10 august 2018
Procurorii au cerut miercuri, la Tribunalul Militar Bucureşti, pedepse cu închisoarea pentru foştii şefi ai Jandarmeriei care au dat ordin de reprimare violentă a manifestanţilor în timpul protestului din Piaţa Victoriei din 10 august 2018.
10 august 2018. Închisoare pentru Sebastian Cucoș și Cătălin Sindile
Dosarul intervenției jandarmilor din 10 august 2018 a ajuns într-un punct critic, după ce procurorii militari au cerut pedepse cu închisoarea pentru foștii șefi ai Jandarmeriei implicați în reprimarea protestului din Piața Victoriei.
În fața magistraților Tribunalului Militar București, reprezentantul Parchetului a susținut că intervenția forțelor de ordine împotriva manifestanților a fost „nelegală și nejustificată”, iar modul de acțiune al jandarmilor poate fi încadrat drept tratament „inuman și degradant”.
Procurorii au solicitat pedepse cu executare pentru foștii lideri ai Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș și Cătălin Sindile, considerați coordonatori ai intervenției în forță.
În cazul lui Laurențiu Cazan, fost adjunct al Jandarmeriei Capitalei și comandant al operațiunii din Piața Victoriei, anchetatorii au cerut o pedeapsă cu suspendare și muncă în folosul comunității, invocând faptul că acesta a colaborat cu instanța și a oferit declarații în timpul procesului.
Ordinul de dispersare a protestului a încălcat legea
Potrivit rechizitoriului, cei trei foști oficiali ai Jandarmeriei și-ar fi exercitat defectuos atribuțiile de serviciu și ar fi ordonat dispersarea întregii mulțimi de protestatari, estimată la aproximativ 30.000 de persoane. Procurorii susțin că ordinul a fost dat cu încălcarea prevederilor legale privind intervenția în forță asupra manifestanților.
Anchetatorii mai arată că jandarmii au folosit bastoane, gaze lacrimogene, grenade cu efect acustic și alte mijloace de intervenție împotriva unei mulțimi în care se aflau inclusiv femei, copii și persoane în vârstă. Imaginile din noaptea de 10 august 2018 au devenit simbolul unuia dintre cele mai controversate episoade din istoria recentă a României.
Prescripția planează asupra dosarului
Miza procesului este uriașă și din cauza timpului limitat rămas până la prescrierea faptelor. Potrivit informațiilor prezentate în instanță, acuzațiile principale din dosar se prescriu în octombrie 2026, ceea ce pune presiune pe magistrați să pronunțe rapid un verdict.
Mai multe infracțiuni de purtare abuzivă imputate altor jandarmi trimiși în judecată au fost deja constatate ca prescrise. Cu toate acestea, procurorii au cerut ca victimele violențelor să primească despăgubiri morale pentru suferințele provocate în timpul intervenției.
În ultimele săptămâni, Tribunalul Militar București a organizat audieri-cheie înaintea dezbaterilor finale. Laurențiu Cazan a fost singurul dintre foștii șefi ai Jandarmeriei care s-a prezentat și a dat declarații în fața instanței.
Sebastian Cucoș și Cătălin Sindile au lipsit la unele termene, fapt care a alimentat criticile venite din partea societății civile și a organizațiilor implicate în monitorizarea cazului.
Reprezentanții comunității Declic au acuzat în repetate rânduri tentative de tergiversare a procesului, susținând că există riscul ca inculpații să scape de răspundere penală prin intervenția prescripției.
Dosarul „10 August” a fost trimis în judecată în august 2023 de procurorii Secției Militare a Parchetului General. În proces s-au constituit părți civile 312 persoane vătămate. Pe lângă cei trei foști șefi ai Jandarmeriei, în dosar mai sunt judecați alți 13 ofițeri și subofițeri acuzați de purtare abuzivă sau complicitate la purtare abuzivă.