Ambasada SUA, mesaj special de Crăciun. Ce le transmit oficialii americani românilor (VIDEO)
Ambasada SUA la București a transmis românilor un mesaj special cu ocazia sărbătorii Crăciunului. Statele Unite ale Americii şi România au un parteneriat „puternic” şi „în continuă creştere”, a declarat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Michael Dickerson.
Mesajul Ambasadei SUA pentru România
„Suntem uniţi de valorile pe care le sărbătorim în acest sezon: pacea, familia şi angajamentul pentru libertate. În timp ce preţuim momentele petrecute alături de cei dragi în perioada sărbătorilor, ne îndreptăm privirea şi către noul an.
Anul 2026 marchează un moment important pentru America: 250 de ani de la fondarea Statelor Unite ale Americii.
Abia aşteptăm să împărtăşim acest an aniversar special cu prietenii şi aliaţii noştri cei mai apropiaţi, precum România.”, a transmis Michael Dickerson, în mesajul de Crăciun al misiunii diplomatice americane de la București.
SUA trimite un nou ambasador în România
Acum câteva zile, Darryl Nirenberg a fost confirmat de către Senatul SUA în funcția de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.
Înainte de a fi confirmat, Darryl Nirenberg a anunțat că se angajează să promoveze agenda lui Donald Trump, „America pe primul loc”, dacă va fi confirmat ambasador la București. El a arătat că se va concentra pe aprofundarea parteneriatului militar și de securitate cu România. De asemenea, a declarat că va face demersuri pentru consolidarea relațiilor comerciale și de investiții.
„Dacă voi fi confirmat, mă angajez să promovez agenda «America pe primul loc» a preşedintelui (Donald) Trump şi să lucrez pentru a face America mai puternică, mai sigură şi mai prosperă. Mă voi concentra mai întâi pe asigurarea siguranţei americanilor care servesc, locuiesc, lucrează sau vizitează această ţară. Voi lucra pentru aprofundarea parteneriatului nostru militar şi de securitate şi mă voi concentra pe consolidarea relaţiilor noastre comerciale şi de investiţii. Voi promova exporturile americane, voi susţine companiile americane şi voi încuraja investiţiile care creează locuri de muncă în Statele Unite”, a declarat Nirenberg în luna noiembrie.