Argeş: Un bărbat s-a sinucis aruncându-se din clopotniţa catedralei din Mioveni

Publicat: 28 02. 2014, 12:03

Un bărbat s-a sinucis în curtea Catedralei din Mioveni, judeţul Argeş, aruncându-se din clopotniţă, trupul neînsufleţit al acestuia fiind găsit, vineri dimineaţă.

Poliția a fost anunțată prin numărul unic 112, unde s-a precizat că în curtea catedralei din Mioveni se află un bărbat mort, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş, Mădălin Zamfir, citat de Mediafax.

Primele cercetări făcute la faţa locului arată că, cel mai probabil, este vorba despre o sinucidere şi că bărbatul în vârstă de 57 de ani s-a aruncat din clopotniţă.

Poliţia a deschis dosar penal în acest caz, urmând a stabili cu certitudine cauzele decesului.