Detalii halucinante în urma atacului armat din Ohio: Colegii de liceu ai atacatorului susțin că acesta ar fi avut o „listă de persoane pe care dorea să le ucidă”
Statele Unite au fost martore, în acest final de săptămână, a două atacuri armate care au provocat numeroase victime. Întâi, oraşul El Paso din statul Texas a fost lovit de o cumplită tragedie care a luat viaţa a 20 de persoane, pentru ca apoi un alt atacator să omoare 9 oameni în Dayton.
În urma ultimului atac armat, apar avum la iveală detalii incredibile. Din spusele a doi colegi de liceu ai atacatorului acesta nu ar fi acţionat la întâmplare, ci ar fi avut o listă de persoane pe care dorea să le ucidă, conform AFP.
Cei doi foști colegi de clasă au spus reporterilor de la Associated Press că Betts a fost suspendat în timpul primului an în liceul Bellbrook, după ce lista sa a fost găsită mototolită într-o baie. Această sancțiune a fost precedată de o alta, care a fost impusă după ce Betts a venit la școală cu o listă cu numele unor fete din școală pe care ar fi vrut să le agreseze sexual. Sursele au dorit să rămână anonime.
Descoperirea listei în 2012 a dus la deschiderea unei anchete, iar aproape o treime dintre elevi nu au mai venit o perioadă la școală, fiindu-le teamă, informează un articol din Dayton Daily News. Nu este clar care au fost concluziile investigației.
Betts nu a fost numit public ca autor al listei, potrivit colegilor săi, însă aceștia susțin că toată lumea știa că este vorba despre el.