AVALANŞĂ în Masivul Bucegi. Un turist este dat dispărut. Ce spun salvatorii cu privire la șansele lui de SUPRAVIEŢUIRE

Publicat: 13 01. 2018, 21:57
Foto: pixabay.com

O nouă avalanșă s-a produs loc sâmbătă după-amiază, în Masivul Bucegi.

Din nefericire, un bărbat a fost surprins de valul de zăpadă, în timp ce urca pe munte.

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, turistul a fost surprins de avalanşă pe Valea Coştilei din Masivul Bucegi, într-o zonă foarte dificilă, iar valul de zăpadă l-a purtat într-o râpă adâncă de peste 500 de metri.

Şeful Salvamont Buşteni a declarat, pentru news.ro, că turistul se afla pe munte împreună cu alte patru persoane, celelalte patru scăpând nevătămate.

Doi dintre cei care îl însoţeau au urcat la Coştila, de unde au fost recuperaţi de salvamontişti şi duşi la refugiul Salvamont. Ceilalţi doi, care au văzut cum bărbatul este luat de avalanşă, au coborât până în locul unde valul de zăpadă s-a oprit, unde s-au întâlnit cu nişte alpinişti, însă nu l-au găsit pe bărbat, în schimb au descoperit rucsacul şi casca pe care acesta le purta.

Bărbatul este din Bucureşti, are 30 de ani, iar salvatorii spun că este imposibil ca el să fi supravieţuit.

Gheorghe Haiduc a precizat că începând cu ora 20:00 a fost întreruptă acţiunea de căutare, după o operaţiune care a durat aproximativ cinci ore.

La acţiune au participat şi doi dintre cei patru prieteni cu care acesta se afla pe munte în momentul în care a fost luat de valul de zăpadă dislocată.