Sindicatele din educație anunță grevă generală în școli pe 25 mai. Cum pot fi afectate Bacalaureatul și Evaluarea Națională

Publicat: 29 04. 2026, 21:17
sursa foto: b1tv

Sindicatele din învățământ anunță grevă generală din 25 mai, într-un moment extrem de sensibil pentru elevi și profesori. Dacă negocierile eșuează, finalul anului școlar și examenele naționale pot intra într-o zonă de incertitudine.

Cât de importantă este data de 25 mai

Momentul ales coincide cu ultimele săptămâni de curs pentru clasele terminale, când elevii se pregătesc pentru examene decisive. Pentru clasa a XII-a, cursurile se încheie oficial pe 4 iunie.

Pe 8 iunie este programată prima probă a Bacalaureatului, iar în aceeași zi ar urma să înceapă înscrierile la Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a. Orice blocaj administrativ poate produce întârzieri în lanț.

„Nici eu nu mi-aș dori să ajungem la așa ceva, să se blocheze sfârșitul anului școlar, ceea ce înseamnă că discutăm de perturbarea evaluărilor naționale și a examenului de Bac. Și profesorii sunt părinți”, a declarat Marius Nistor, lider sindical.

Ce nemulțumiri invocă profesorii

Pe lângă salarii, cadrele didactice reclamă măsuri recente privind restructurări și reduceri de personal transmise unor instituții educaționale. Profesorii spun că presiunea se vede deja în activitatea zilnică.

„Este foarte greu să duci cele 20 de ore și să le faci de calitate. (…) Pentru viitorul lor este bine să protestăm astăzi și pe 25, pentru că toate aceste tăieri care s-au făcut, au afectat foarte mult calitatea actului educațional”, a afirmat un profesor din Galați.

„Orice lecție care nu se face azi, se face mâine sau poimâine, orice examen care nu se dă azi, se dă mâine. Ei vor învăța că pentru a-și apăra drepturile vor trebui să facă și astfel de chestii”, a spus Leonard Stancu, învățător din Sibiu, potrivit Ziare.com.

Ce spun elevii despre această situație

Elevii privesc cu îngrijorare perspectiva unei aglomerări de teste, evaluări și proceduri administrative într-un interval foarte scurt. Pentru mulți dintre ei, presiunea este deja ridicată.

„Această grevă îi dezavantajează foarte tare pe elevii de a VIII-a și de a XII-a deoarece au examene care le pot decide viitorul. O să fim pe ultima sută de metri prea mult, în loc să le avem structurate”, au declarat reprezentanți ai elevilor.

Cum răspunde Ministerul Educației

Ministrul Educației, Mihai Dimian, susține că dialogul rămâne principala soluție și invocă viitoarea lege a salarizării. Contextul politic complicat reduce însă marja rapidă de intervenție.

„În momentul de față, discut cu reprezentanții sindicatelor, dialogul este o modalitate de a detensiona lucrurile. Există o lege a salarizării care urmează să fie pusă în dezbatere publică”, a explicat ministrul.