Bărbat mort după ce a fost lovit de un TIR când încerca să schimbe o roată la un microbuz, pe A 1

Publicat: 08 05. 2014, 09:03

Un bărbat a murit, joi dimineață, după ce a fost lovit de un TIR în timp ce încerca să schimbe o roată la microbuzul în care era pasager și care făcuse pană, pe autostrada A 1.

Accidentul a avut loc la kilometrul 67 al autostrăzii A 1, pe sensul de mers București – Pitești, potrivit datelor furnizate de reprezentanții Centrului Infotrafic.

Un microbuz în care se aflau opt pasageri a făcut pană, iar unul dintre călători a încercat să schimbe roata, însă a fost lovit de un TIR în timp ce se afla lângă autovehicul. Bărbatul a murit pe loc.