Bărbat prins de poliţişti când conducea cu 238 de kilometri la oră, pe Autostrada Transilvania

Publicat: 09 02. 2014, 15:53
Foto: bzc.ro

Un bărbat din judeţul Sălaj a fost prins, duminică, de poliţişti în timp ce conducea un autoturism cu 238 de kilometri la oră, pe Autostrada Transilvania.

Acesta a fost amendat cu suma de 765 de lei, informează Mediafax.

Totodată i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.

Bărbatul de 37 ani a fost depistat de poliţiştii de la Biroul de Poliţie Autostrada Transilvania în jurul orei 11.25, la kilometrul 15, pe sensul de mers Gilău – Câmpia Turzii.