Stelian Bujduveanu prezintă situația actualizată a bucureștenilor afectați de explozia din Rahova: „286 de persoane consiliate psihologic. 66 – cazate în hoteluri”

Publicat: 18 10. 2025, 11:32
Actualizat: 18 10. 2025, 11:37
Sursa foto: Stelian Bujduveanu / Facebook

Vineri, 17 octombrie, a fost o zi de foc pentru autoritățile din București. O explozie care a avut loc într-un bloc de pe Calea Rahova a dus la moartea a trei persoane și rănirea a altor câteva zeci. Sute de locatari s-au văzut nevoiți să-și lase în spate locuințele și toate bunurile care se află înauntru. Stelian Bujduveanu a prezentat noi actualizări în ceea ce privește oamenii afectați de explozia din Rahova, după prima noapte de la incident. 

Unde pot suna persoanele care au nevoie de ajutor

În cea mai recentă postare de pe Facebook, primarul interimar al Capitalei a oferit actualizări despre situația din teren, după prima noapte de la explozia din Rahova. Stelian Bujduveanu i-a îndemnat pe toți cei care au avut de suferit în urma incidentului tragic să nu ezite să sune la linia de sprijin pentru a cere ajutor.

„Am trecut de prima noapte după explozie. Suntem în teren, alături de oameni.

Echipele Primăriei Capitalei și DGASMB sunt în continuare în teren, oferind sprijin direct persoanelor afectate de explozia din Rahova.

A fost o noapte dificilă, dar nimeni nu a fost lăsat singur.

Pentru orice nevoie de ajutor, informații sau cazare, linia de sprijin 021.9524 rămâne activă permanent – vă rugăm să sunați pentru sprijin imediat sau îndrumare către punctul de comandă”, și-a început edilul Capitalei postarea pe Facebook.

Câți oameni afectați de explozia din Rahova au fost cazate în unități hoteliere

Autoritățile locale continuă să ofere ajutor persoanelor afectate de incident. Acestea nu doar că au fost cazate la hoteluri partenere cu instituția Primăriei, ci beneficiază de suport medical și psihologic, ajutor logistic pentru refacerea documentelor, dar și asigurarea de bunuri esențiale.

Potrivit datelor furnizate de edilul Capitalei, până în acest moment, peste 60 de persoane au fost cazate la unitățile hoteliere partenere și aproape 300 de persoane au fost evaluate și consiliate psihologic.

„Situația actualizată

  • 286 de persoane au fost evaluate și consiliate psihologic;
  • 66 de persoane sunt cazate în unități hoteliere partenere – dintre acestea, 3 sunt copii, iar 11 sunt vârstnici;
  • Sunt disponibile 411 locuri de cazare pentru oricine are nevoie de sprijin;
  • Echipele au desfășurat 200 de ședințe de consiliere psihologică;
  • 3 familii au primit ajutor în refacerea documentelor pierdute;
  • La linia 021.9524 s-au înregistrat 118 apeluri pentru informații și îndrumare.

Echipele PMB și DGASMB evaluează în continuare locuințele afectate pentru a identifica nevoile și a oferi soluții rapide și personalizate.

Toate persoanele evacuate primesc cazare, consiliere, suport medical și ajutor logistic pentru refacerea documentelor și bunurilor esențiale

Rămânem prezenți. Vom fi în teren atât timp cât este nevoie. Oamenii trebuie să știe că nu sunt singuri și că sprijinul continuă până când fiecare familie își va recăpăta siguranța și stabilitatea”, a conchis Stelian Bujduveanu.

O persoană rănită în explozie, transferată la un spital din Austria

O persoană rănită în explozia devastatoare din Rahova este transportată la o clinică din Austria. Pacientul are arsuri pe o suprafață mare din corp și multiple traumatisme. Anunțul transferului a fost făcut de DSU.

„O persoană afectată de explozia de pe Calea Rahovei, care prezintă arsuri extinse și multiple traumatisme, care se află în stare critică și este intubată, este transportată, în aceste momente, la o clinică din Austria. Astfel, ca urmare a solicitării transmise de echipa medicală a Spitalului Universitar, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, organizează în aceste momente transferul pacientului către un spital din Austria, unde a fost identificat un loc disponibil pentru tratament de specialitate”, a informat DSU, sâmbătă dimineața.