Câte zile pot fi păstrate în frigider ouăle fierte de Paște. Cum îți dai seama dacă mai sunt bune de consumat
Ouăle fierte, unul dintre preparatele-simbol ale Paștelui, sunt pe cât gustoase, pe atât de periculoase dacă nu sunt păstrate în condiții optime. Există însă câteva metode prin care pot fi testate dacă s-au stricat sau încă sunt bune pentru consum, metode care ajută la evitarea riscului de îmbolnăvire.
Ouăle fierte sunt nelipsite de pe masa de Paște, marcând într-un mod festiv învierea lui Iisus Hristos. Pentru a putea fi consumate în siguranță și la mai multe zile după sărbători, este esențial să fie depozitate corespunzător, astfel încât să se prevină alterarea lor.
Cât timp rezistă pot rezista ouăle fierte la frigider
Ouăle fierte pentru Paște pot fi păstrate în frigider pentru o perioadă de 7 până la 10 zile, dacă sunt depozitate corect. Acestea trebuie ținute într-un recipient închis sau într-o cutie specială, pentru a preveni absorbția mirosurilor din frigider și pentru a le menține proaspete.
Ouăle de Paște cu coaja intactă vor rezista mai mult decât ouăle decojite, însă chiar și așa, este important să fie verificat periodic dacă nu prezintă semne de deteriorare, potrivit Adevărul.
Cum se poate verifica dacă ouăle mai sunt sigure pentru consum
Testul apei. Un mod simplu de a verifica dacă ouăle fierte sunt încă sigure pentru consum este să le pui într-un vas cu apă. Dacă ouăle plutesc, este semn că au început să se strice și nu mai este sigur să fie consumate. Ouăle proaspete se vor scufunda și vor rămâne orizontale.
Mirosul. După decojire, mirosul oului ar trebui să fie neutru. Un miros puternic de sulf sau unul neplăcut este semn că oul nu mai trebuie consumat.
Aspectul și textura. Dacă gălbenușul sau albușul oul au o consistență ciudată sau culoare neuniformă, cel mai sigur ar fi să nu fie consumate.
Cum pot fi păstrate ouăle de Paște pentru o perioadă mai lungă
Pentru a putea fi consumate după mai mult zile, ouăle trebuie depozitate în frigider, într-un recipient etanș sau într-o cutie specială. Lăsate în coajă, acestea vor rezista mai mult și vor rămâne proaspete pentru o perioadă mai lungă.
Un alt aspect important este ca temperatura din frigider să fie constantă pentru a preveni proliferarea bacteriilor.
Și nu în ultimul rând, chiar dacă sunt păstrate corect, este esențial ca ouăle să fie verificate înainte de a fi comsumate. Orice semn de deteriorare le face să fie nesigure pentru consum, ar trebui să le arunci.
Riscurile consumului de ouă fierte alterate
Ouăle fierte vechi pot facilita dezvoltarea bacteriilor, cum ar fi Salmonella, care poate provoca intoxicații alimentare. Consumul de ouă alterate poate duce la simptome precum greață, dureri abdominale, diaree și febră.
De asemenea, ouăle vechi pot avea o textură neplăcută și un gust modificat, ceea ce le face mai greu de digerat.