Un ploieștean și-a dus pasiunea pentru reptile la un alt nivel. Poliţia Animalelor a descoperit în casa acestuia un adevărat terariu. Bărbatul deține zeci de exemplare de șerpi dintre cele mai periculoase, precum pitonii de mari dimensiuni.
Reptilele au parte de cele mai bune condiții, fiind bine îngriite şi ţinute în spaţii special amenajate. Mai mult, pentru majoritatea speciilor, bărbatul deținea şi acte de proveniență, potrivit Observator News.
Însă, ce le-a atras cu adevărat atenţia agenţilor a fost frigiderul în care era depozitată hrana animalelor. Pe lângă alte alimente destinate reptilelor, agenții au descoperit şi rozătoare congelate.
Pentru că bărbatul obişnuia să vândă ocazional broaşte ţestoase, polițiștii au vrut să verifice dacă procesul respecta cadrul legal. Controlul s-a încheiat, în cele din urmă, fără măsuri drastice.