Ce a făcut un român acuzat de tentativă de omor, înainte de atac. Gestul, dedicat bunicilor și părinților săi

Publicat: 12 09. 2025, 08:19
Foto simbol: Pixabay

Un român de 35 de ani, stabilit în Belgia, riscă să rămână după gratii 14 ani, acuzat fiind de tentativă brutală de omor asupra fostei sale soții.

Unde și când a avut loc atacul

Atacul brutal a românului stabilit în Knokke-Heist, Belgia, a avut loc la locul de muncă al fostei soții, în Zeebrugge, pe data de 4 martie 2022. La momentul incidentului, relația celor doi era deja încheiată,  cei doi separându-se tot în 2022, după o căsnicie de cinci ani.

Ce l-a determinat pe bărbat să acționeze violent

Cei doi au împreună o fiica de 7 ani, însă bărbatul, mânat de gelozie, nu a mai ținut cont de nimic atunci când și-a propus să pună capăt vieții fostei soții.

După separare, românul a început să-și urmărească fosta parteneră. Fiind orbit de gelozie, pentru că bănuia că femeia are o nouă relație, dar și pentru că era sub influența alcoolului și a cocainei, acesta a plecat în căutarea ei, hotărât să îi facă rău.

Deși fosta soție avea pe numele lui un ordin de protecție, Dori P. s-a prezentat la locul de muncă al acesteia.

Cum a acționat românul

Ajuns la locul de muncă al fostei soții, acesta a forțat-o să intre în mașina ei. La adăpostul autoturismului, românul a dat startul unui atac brutal asupra femeii, lovind-o cu pumnii și chiar tăiând-o cu ajutorul unui cuțit.

În primă fază, victima a reușit să se sustragă loviturilor, dar atacatorul a părăsit și el mașina și a început să o urmărească. Martorii au povestit cum bărbatul și-a imobilizat la pământ victima, o trăgea de păr, a început să o înjunghie și i-a tăiat gâtul. Femeia a fost la un pas să moară, însă pentru că lama cuțitului nu a lovit artera carotidă, a reușit să supraviețuiască valului de lovituri.

Un martor a intervenit pentru a o scăpa pe femeie din mâinile agresorului, iar Dori P. a fugit de la locul faptei chiar cu mașina victimei.

La câți ani de închisoare a cerut procurorul să fie condamnat românul

Bărbatul de 35 de ani a fost arestat ulterior și condamnat la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor.

În apel, avocatul lui Dori P. contestă acuzația de tentativă de omor.

„Nu se poate spune cu certitudine că a vrut să o omoare. Dacă ar fi vrut-o moartă, ar fi fost moartă”, a argumentat avocatul Thomas Gillis, conform KW.

Pe de altă parte, procurorul cere ca românul să fie condamnat la 14 ani de închisoare, considerându-l vinovat nu de una, ci două tentative de omor: când a înjunghiat-o în mașină și când i-a tăiat gâtul.

Procurorul general a descris modul de a acționa a bărbatului drept ca „o execuție în stil ISIS”.

Ce a făcut bărbatul înainte de atac

În timpul anchetei, polițiștii au găsit și o scrisoare de adio scrisă de Dori P., prin care le solicita bunicilor, părinților și fratelui său să aibă grijă de fiica lui. De asemenea, bărbatul și-ar fi confesat intențiile unui prieten, căruia i-a spus că intenționează să-și ucidă fosta soție pentru că aceasta și-a făcut o nouă relație.

Când urmează să se pronunțe verdictul final

Procurorul l-a caracterizat pe Dori P. ca fiind un „hărțuitor extrem de ranchiunos” și un „individ extrem de periculos”. Bărbatul a continuat să-și terorizeze fosta soție cu apeluri, chiar și din închisoare.

Judecătorul a privit cu scepticism declarațiile avocatului lui Dori P., prin care acesta a încercat să minimizeze gravitatea faptelor clientului său.

„Când le ceri fratelui, părinților și bunicilor tăi să aibă grijă de fiica ta nu înseamnă asta că ea nu va mai avea mamă?”, a spus judecătorul.

Dori P. a răspuns că nu-și mai amintește, justificându-și lacuna din memorie prin starea de intoxicație în care se afla. Verdictul final urmează să fie pronunțat pe 8 octombrie.