Ce amenzi riscă românii care refuză să își vaccineze și microcipeze câinii?
Deși extrem de loiali oamenilor, câinii sunt de multe ori tratați cu nepăsare și indiferență. Deși legea din România prevede ca câinii să fie sterilizați, microcipați și vaccinați, mulți nu îndeplinesc toate aceste condiții. Cei pe care nu îi sperie sancțiunile pe care le-ar putea primi, ar trebui să se gândească măcar la sănătatea animalelor, care poate avea de suferit.
În prezent, în România, există aproape 5 milioane de câini, dintre care, peste două milioane nu au stăpân.
„Problema animalelor fără stăpân pleacă din curţile noastre. În Sectorul 1 ne-am confruntat cu cazuri de căţei cu proprietar sau deţinător, care erau nesupravegheaţi pe domeniu public”, a explicat Isabela Oprea, coordonator Protecţia Animalelor Sector 1, pentru Observator News.
Câinii din București, vaccinați și microcipați în fața casei
În Capitală, autoritățile au dat startul unei acțiuni de teren, în care medici veterinari și polițiști locali controlează dacă animalele sunt microcipate, vaccinate și sterilizate.
„În situaţia în care proprietarul de animal de companie, refuză microciparea sau vaccinarea antirabică suportă o amendă în valoare de până la 10.000 de lei. Pentru sterilizare i se înmânează o notificare. Acesta e obligat ca în termen de să se deplaseze la un cabinet veterinar pentru a efectua sterilizarea”, a precizat Marius Dinu, director general adjunct Ordine Publică Sector 1.
În doar cateva zile, ca urmare a acțiunii, au fost microcipaţi peste 50 de câini şi administrate peste 100 de vaccinuri antirabice.
După o discuție între proprietar și medici, câinele este urcat în ambulanța veterinară, care devine cabinet mobil. În câteva minute, animalul este microcipat, vaccinat și, dacă e nevoie, programat pentru sterilizare.
Sterilizarea este, în continuare, cea mai eficientă metodă de protecție
„Sterilizarea este eficientă din toate punctele de vedere. Putem să ne gândim la patologiile care se fac din cauza faptului ca pisicuţele şi căţeluşele nu sunt sterilizate. Cum ar fi piometru, care este infecţia în uter. Microciparea ne ajută în cazul în care pierdem animăluţul, să-l găsim”, a explicat Ada Marin, medic veterinar.
În Ilfov, au fost sterilizate peste 14.000 de animale în ultimii trei ani.
„Anul acesta până în acest moment, undeva la 2.200 de câini au fost sterilizaţi. Atât sterilizarea, cât şi microciparea sunt benefice animalelor. Problema animalelor singure o putem rezolva doar prin sterilizarea în masă. Şi ne-am dori să se adopte mai mult decât se abandonează”, a declarat Denisa Drumea, consilier Protecţia Animalelor Consiliul Judeţean Ilfov.
O propunere legislativă care a fost depusă anul trecut în Senat, i-ar fi obligat și pe stăpânii de pisici să respecte aceleași obligații. Până în prezent, legea nu a trecut mai departe de stadiul de proiect.