Ce avere avea Ion Iliescu. Fostul președinte și soția sa locuiau într-o vilă din cartierul Primăverii
Ion Iliescu a încetat din viață la 95 de ani, după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar și a petrecut aproape două luni, internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.
Ce proprietăți avea Ion Iliescu
În ultimii ani de viață, primul președinte al României democrate a locuit, alături de soția sa Nina Iliescu, într-o vilă din cartierul Primăverii, pe strada Moliere. Imobilul este în posesia familiei sale din 1997, anul în care a pierdut alegerile pentru șefia statului.
După Revoluție, Ion Iliescu a primit în chirie un apartament de circa 150 mp în imobilul de pe Str. Moliere. Ulterior, în 1996, o ordonanță specială i-a permis să cumpere locuința cu echivalentul a circa 7.000 de dolari, scria presa vremii, citată de Adevărul, potrivit Click!.
Mai târziu, în 2008, Ion Iliescu a primit în proprietate și terenul de peste 1.000 de metri pătrați din jurul casei.
Tot în 1996, în același an în care a cumpărat casa, Ion Iliescu și-a achiziționat în București, un apartament de 156 metri pătrați.
Pasionat de artă, fostul președinte al României a strâns, de-a lungul timpului, o impresionantă colecție de tablouri și opere de artă. A fost evaluată, neoficial, la câteva mii de euro.
Ce pensie avea Ion Iliescu
Ion Iliescu primea lunar o pensie de 4.000 de lei. la aceasta, se adăuga o indemnizație pentru funcția de șef al statului, în valoarea de 5.331 de lei, dar și o indemnizație de senator, de 5.000 de lei. Prin urmare, veniturile lunare ale lui Ion Iliescu ajungeau la aproximativ 15.000 de lei, relatează Libertatea.