Fosta vilă a lui Nicolae Ceaușescu din centrul Aradului, unde fostul dictator a fost găzduit în timpul regimului comunist, a fost scoasă din nou la vânzare, la prețul de 2,4 milioane de euro. Imobilul este promovat printr-o agenție de imobiliare specializată în proprietăți de lux.
Clădirea impunătoare, cu o suprafață de peste 3.000 de metri pătrați și aproximativ 30 de încăperi, a avut mai mulți proprietari după 1989, dar nu a reușit să își găsească un cumpărător în ciuda tentativelor repetate din ultimii zece ani.
Potrivit reprezentantului agenției imobiliare, Cristian Șoaită, fosta vilă a lui Nicolae Ceaușescu are un potențial remarcabil:
„Casa e absolut spectaculoasă. La interior e unul din punctele forte și sunt păstrate într-o stare destul de bună. Deci odată renovat și recondiționat totul, poate fi într-adevăr una dintre cele mai spectaculoase clădiri, nu doar din Arad, ci și din România.”
Deși prețul cerut este semnificativ, imobilul necesită reparații și recondiționări majore.
Construită pentru a găzdui lideri de rang înalt, casa a fost vizitată de Nicolae Ceaușescu doar de patru ori, dintre care două vizite au avut loc împreună cu Elena Ceaușescu. Ultima vizită documentată a avut loc în 1988, când dictatorul s-a întâlnit cu un oficial din Ungaria.
Localnicii își amintesc atmosfera exclusivistă care înconjura reședința în perioada comunistă: „Era păzită de Securitate, nu puteai să te apropii”, povestește un arădean.
Altul își amintește vizita făcută în urmă cu trei decenii: „Era foarte frumoasă, cu mobilier elegant.”
Agenția care intermediază vânzarea susține că există interes din partea unor investitori pentru transformarea clădirii într-un spațiu public, precum un butic-hotel sau un loc destinat organizării de evenimente, mai degrabă decât într-o reședință privată, potrivit Antena 3.
Deși se află pe piață de ani buni, fosta vilă a lui Nicolae Ceaușescu nu și-a găsit încă un cumpărător dispus să investească în reabilitarea și valorificarea acestui simbol arhitectural din Arad.
Nu este singura clădire de acest fel care a fost scoasă la vânzare în ultimii ani. O altă casă de protocol folosită de Nicolae Ceaușescu a fost scoasă la licitație în Oradea. Clădirea este nefolosită din 2021, iar prețul de listare a scăzut foarte mult.
Prețul de pornire al reședinței fostului dictator, respectiv a clădirii și a terenului, a scăzut cu peste 800.000 de lei. Fosta vilă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu a fost scoasă la licitație pentru a patra oară de către Consiliul Județean Bihor, potrivit cancan.ro.