Comisia Europeană amână temporar implementarea de noi măsuri privind deficitul din România
Comisia Europeană amână implementarea măsurilor procedurale privind deficitul bugetar excesiv din România. Suspendarea procedurii are loc și pentru alte nouă state, mai exact Austria, Belgia, Franța, Ungaria, Italia, Malta, Polonia și Slovacia. Asta nu înseamnă că statele membre sunt absolvite de obligațiile pentru reducerea deficitului, dar, cel puțin pentru un moment, Comisia Europeană nu va lua noi măsuri în acest sens.
Cum este privită situația economică din România de către Comisia Europeană
Mecanismul de alertă (RMA) al Comisiei Europene, din anul 2025, prevede analizarea amănunțită a situației din șapte state membre identificate cu dezechilibre: Grecia, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Slovacia, Suedia și România. Problemele cu care s-a confruntat țara noastră în 2025 au fost evaluate de Comisie drept dezechilibre excesive, relatează Agerpres.
Analizele se vor desfășura pe parcursul primului trimestru din 2026, urmând ca deciziile Executivului comunitar privind dezechilibrele să fie introduse în pachetul de primăvară al semestrului european.
Raportul privind mecanismul de alertă (RMA) este un instrument de identificare a potențialelor dezechilibre macroeconomice care ar putea impacta atât economia statelor membre, cât și a UE, per ansamblu.
Cum este piața forței de muncă în Europa
Comisia Europeană a prezentat Raportul comun privind ocuparea forței de muncă (JER) care arată că, per ansamblu, piața forței de muncă rămâne robustă. Totuși, competitivitatea UE pe plan global se confruntă cu câteva riscuri cauzate de slăbiciuni precum lentuarea creșterii productivității muncii, și un deficit considerabil de forță de muncă și competențe.
Raportul include analize ale Cadrului Convergenței Sociale, pe baza Tabloului de Bord Social. Analizele identifică riscurile pentru convergența socială către un nivel cât mai ridicat în nouă state membre care sunt identificate pentru pentru analize mai profunde în primăvara anului viitor: Bulgaria, Grecia, Spania, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, România și Finlanda.
În cursul zilei de marți, Comisia Europeană a anunțat adoptarea pachetului de toamnă al semestrului european.