Cinci curse aeriene operate pe Aeroportul "Avram Iancu" din Cluj, afectate de ceaţă
Cinci curse aeriene interne şi externe operate pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj sunt afectate, joi, din cauza ceţii.
Patru curse sunt întârziate, una fiind redirecţionată spre Aeroportul din Târgu Mureş, scrie Mediafax. „Avem joi dimineaţă cinci curse aeriene afectate de ceaţa de pe Aeroportul Internaţional «Avram Iancu» Cluj. La sosiri, cursa Wizz Air care trebuia să aterizeze miercuri seară, la ora 23.10, este programată să ajungă joi după-amiază, la ora 15.15, cu o întârziere de circa 16 ore, iar cele două curse ale Tarom de la Bucureşti, care trebuia să aterizeze la orele 8.40, respectiv 9.05, sunt întârziate. La plecare, cursa Tarom de Viena, care trebuia să decoleze la ora 9.05 este întârziată, iar cursa Wizz Air spre Eindhoven, care trebuia să plece la ora 10.30, a fost redirecţionată la Târgu Mureş”, au spus sursele citate.
Potrivit reprezentanţilor aeroportului clujean, în cursul zilei de joi, din cauza ceţii, şi alte curse aeriene vor fi întârziate, anulate sau redirecţionate.
Bucureştiul şi aproape toate judeţele ţării sunt, joi dimineaţă, sub avertizare cod galben de ceaţă, pe drumurile naţionale şi pe autostrăzile A1, A2 şi A3 vizibilitatea fiind redusă între 200 şi 50 de metri.