Cine a câştigat meciul Kovesi-Toader? Politologul Alina Mungiu Pippidi a prezentat punctele tari, dar și pe cele slabe, în prestațiile celor doi din ultimele zile.
”Conferința de presă a ministrului Toader a fost jalnică din punct de vedere a comunicării”, susține Pippidi, într-un articol pentru romaniacurata.ro. Aceasta reproșează faptul că raportul atât de des invocat de ministru în timpul discursului prin care a anunțat că va cere revocarea a apărut pe site-ul ministerului la mai bine de 20 de ore după. De asemenea, politologul consideră că ar fi trebuit să existe și o versiune bine scrisă, în limba engleză a raportului, pentru publicul extern.
”În ce privește pur și simplu imaginea, Kovesi a fost cîștigător net, minus vreo două semne de enervare a dat impresia de competență cu farmec, capitol la care adversarul nu avea nici o șansă”, a mai punctat Alina Mungiu Pippidi.
Aceasta mai scrie că la baza argumentației lui Toader este ideea că nu poate exista un parchet autonom care să nu dea socoteală constituțional ministrului Justiției sub a cărui autoritate funcționează,iar Curtea Constituțională i-a dat dreptate când au făcut doar ”direcție” din DNA. Ce a răspuns Kovesi pe fond a fost că un magistrat are dreptul să critice Curtea Constituțională, câtă vreme îi respectă deciziile, că ea nu putea ști dinainte ce va decide CCR, că nu e vinovată de erorile materiale ale procurorilor din subordine, care oricum sunt izolate.
În opinia lui Pippidi, Kovesi are dreptate când îi răspunde lui Toader la acuzațiacă a vorbit de rău țara, spunând ce coruptă e la presa străină. Aceasta este o acuzație absurdă a lui Toader, mai punctează Pippidi.
”Problemele pe fond nu trebuiau personalizate în persoana LCK, în fond parchetele celelalte din țară sunt mai ineficiente fără să fie mai respectuoase cu drepturile omului, deci cum justifici că sancționezi cel mai eficient parchet, chiar dacă au și ei probleme.
Autorii ordonanței 13, și alți luptători DNA, sunt chiar infractori sau avocați ai unor infractori, chiar dacă Toader are dreptate că erau în dreptul lor să dea ordonanța (și asta am susținut și eu la vremea respectivă, guvernul are suveranitatea politicii penale, poate fi o politică proastă, dar are dreptul la ea). Cîtă vreme nu face nimic contra acelora, dar cere revocarea lui Kovesi, nu se mai uită nimeni la argumentele lui, e clasat cu „penalii”
LCK poate argumenta că fiind contra unor „infractori” a încercat să apere țara de legile lor. E just, Iordache și Nicolae nu erau infractori dovediți, doar intermediari/prestatori de servicii, și cîștigaseră alegerile, dar să fie clar că Timmermans nu are cum să le ia partea”, și-a continuat Pippidi argumentația.
Totodată, politologul punctează că DNA nu e de vină pentru faptul că prejudiciile nu sunt recuperate.
În schimb, Alina Mungiu Pippidi îi dă dreptate lui Toader într-un alt aspect: Kovesi nu are scuză pentru faptul că nu s-a prezentat la comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009, odată ce CCR a stabilit asta. De asemenea, șefa DNA nu are nicio scuză pentru lipsa de transparență a relației Kovesi-Oprea-Coldea.
”Onea și Negulescu ar fi trebuit sancționați demult că nu înregistrează ce vorbesc cu inculpații, nu ai de ce să anchetezi asta luni de zile, încălcare clar, or, ei nu au fost și nu sunt sancționați. După părerea mea, acesta e cel mai serios lucru, dar nu e imputabil lui Kovesi decît parțial, e clar că nu există un sistem de responsabilizare al procurorului și el trebuie creat, iar ea nu pare deranjată și nu vede o problemă aici.
Nu există explicații satisfăcătoare de ce resurse umane mari sunt puse pe cazuri politice (Ponta, Dragnea), deși rezultatul e incert (nu există mită, flagrante) și prejudiciile, chiar cele potențiale, sunt mici, atunci cînd dosare importante (Microsoft, EADS, Apa Nova, Gold Roșia Montană) sunt lăsate cu anii în părăsire.
Nu e clar de ce se duc zece oameni să caute ce face Dragnea la ferma de porci sau în Brazilia, că se iau după ziare, și nu găsesc nimic, iar cine e la Microsoft nu are timp destul și se prescrie cazul”, mai scrie Alina Mungiu Pippidi, pentru romaniacurata.ro.
În opinia sa, PSD și Toader nu știu să comunice, mai ales pentru publicul extern, și nu au credibilitate, așa că își vor susține prost cauza la Timmermansși vor pierde. Evident, Iohannis va refuza revocarea lui Kovesi. Cât despre aceasta din urmă, ea va considera că orice schimbare de poziție o slăbește în fața lui Toader și nu va fi mai activă în a face ce trebuia făcut.