Cluj: Un turist din Noua Zeelandă s-a electrocutat în timp ce își făcea un selfie pe un vagon de tren. Starea lui este gravă
Un tânăr de 20 de ani din Noua Zeelandă, aflat în vacanță în Cluj, s-a electrocutat după ce a încercat să-și facă un selfie pe un vagon de tren, informează Știrile PRO TV.
El se plimba împreună cu trei prieteni și a decis să se urce pe un vagon dezafectat de la marginea orașului pentru a-și face o poză. În acel moment, s-a format un arc electric și a fost aruncat cu forță la pământ.
Zona, aflată la trei kilometri de Cluj, este cunoscută pentru astfel de accidente. În doar trei ani, patru persoane s-au electrocutat, iar două dintre ele au murit, încercând să-și facă selfie-uri pe vagoanele dezafectate.
Medicii au fost chemați la fața locului de către un martor. Ei l-au găsit pe tânăr într-o stare foarte gravă și cu toate hainele arse și au fost nevoiți să-l resusciteze minute bune. Pentru că starea lui s-a agravat, el a fost transportat la Spitalul Floreasca din București.
”A ajuns un pacient cu 30 la sută arsuri pe toată suprafața corpului. În urma unor investigații, a fost trasportat cu un elicopter la Spitalul Floreasca din București”, a susținut Monica Costin, director adjunct la Spitalul Județean Cluj Napoca.
Specialiștii susțin că tinerii continuă să se supună riscurilor pentru a-și face selfie-uri doar de dragul unor like-uri pe Facebook, în ciuda mediatizării acestor cazuri.
”În perioada adolescentină, tinerii vor să se remarce și pleacă de la ideea că mie nu mi se poate întâmpla. Eu o să fiu excepția. Asta îți oferă și ție mândrie când te uiți la poza respectivă”, a susținut psihologul Petru Iluț.