Cod roșu de inundații pe râuri din județele Timiș și Caraș-Severin

Publicat: 31 07. 2014, 11:12

Mai multe râuri din judeţul Timiş se află joi, până la ora 21.00, sub cod roşu de inundaţii, au anunțat hidrologii.

Avertizarea vizează râurile din bazinele Moraviţa şi Bârzava, unde sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite, cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol.

Potrivit hidrologilor, fenomenele se pot produce, cu probabilitate şi severitate mai mare, în bazinul hidrografic Moraviţa.

Totodată, râul Cernovăţ din judeţul Caraş-Severin se află joi, până la ora 21.00, sub cod roşu de inundaţii.

„Ca urmare a precipitaţiilor cu caracter torenţial înregistrate în ultimele ore, estimate pe baza informaţiilor radar şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele ore se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râul Cernovăţ, afluent al Caraşului din judeţul Caraş-Severin”, se arată în avertizarea INHGA.

Potrivit hidrologilor, în următoarele ore se pot produce astfel de fenomene şi pe alţi afluenţi ai Caraşului.