Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a instituit cod roșu cu posibile depășiri ale cotelor de pericol, respectiv cod portocaliu – care a fost valabil până la ora 12 -cu depășirea cotelor de inundație pe mai multe râuri din țară, arată un comunicat emis, miercuri, de către Administrația Națională Apele Române, care a anunțat că echipele instituției sunt pregătite să intervină cu formații și utilaje în zonele expuse riscului la inundații.
Echipele Apelor Române sunt pregătite să intervină cu formații și utilaje în zonele expuse riscului la inundații
Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate, precum și a propagării viiturilor, Institutul Național de Hidorologie și Gospodărire a Apelor a instituit COD ROȘU cu posibile depăşiri ale COTELOR DE PERICOL (până astăzi, la ora 14.00), respectiv COD PORTOCALIU, cu depășirea COTELOR DE INUNDAŢIE până astăzi, la ora 12:00.
În acest interval:
În acest interval, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri
Echipele Apelor Române prin Administrația Bazinală de Apă Mureș acordă sprijin autorităților locale în localitatea Călan, județul Hunedoara, intervenind cu 1500 de saci și cu o formație de lucru pentru protejarea oamenilor și a locuințelor acestora.
Directorul General al A.N. „Apele Române”, ERVIN MOLNAR, coordonează echipele de intervenție ale Apelor Române care sunt pregătite să acționeze prin formaţiile de lucru cu utilajele din dotare, acolo unde situația o impune. Totodată, echipele de intervenție ale Apelor Române acordă sprijin nemijlocit , autorităților locale, pentru deblocarea albiilor şi asigurarea secţiunilor de scurgere.
În zonele vizate de avertizarea COD Roșu, personalul operativ este pregătit de intervenție cu materiale și echipamente, pentru diminuarea efectelor produse de inundații.
Specialiștii A.N. „Apele Române” monitorizează permanent situația hidrologică și supraveghează lucrările hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor, fiind aplicate cu strictețe regulamentele de exploatare în condiții de ape mari.
Autorităţile locale sunt rugate să asigure starea de permanenţă la sedii şi să intervină, în special, în zona podurilor şi a podeţelor îndepărtând acolo unde este cazul, materialele lemnoase, vegetaţia şi plutitorii care ar putea obtura secţiunile de scurgere ale râurilor.
Specialiștii A.N. „Apele Române” solicită populației să nu traverseze cursurile de apă și să nu desfășoare activități în zonele adiacente albiilor acestora, în perioadele în care sunt emise coduri meteorologice și hidrologice.
„Populația trebuie să asculte de îndemnurile autorităților locale și cele ale IJSU și să înțeleagă că este esențială viața lor și a semenilor săi”, a declarat ERVIN MOLNAR, directorul General al A.N. „Apele Române”.
În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu informații suplimentare., precum și cu reactualizarea prognozei hidrologice.
Meteorologii susțin că țara va fi marcată de precipitații abundente până la sfârșitul săptămânii, iar vremea rea și-a făcut deja resimțite primele efecte. La marginea Capitalei, șoseaua din Mogoșoaia a fost pur și simplu inundată. Cum două mașini au rămas blocate în zonă, echipele ISU au intervenit, iar traficul a fost deviat.
Probleme mari au existat și în județele Ilfov, Maramureș, Covasna și Botoșani, unde ploile torențiale au făcut prăpăd, inundând gospodării și provocând alunecări de teren.