Colaboratorii lui Voiculescu i-au adus la închisoare mai multe sacoșe cu bunuri decât aveau voie
Dan Voiculescu se află de mai bine o săptămână după gratii, iar până acum nu a fost vizitat de familie. A primit însă prea multe pachete. Vineri, fondatorul Partidului Conservator a primit vizita a trei dintre colaboratorii săi, care nu i-au putut lăsa decât trei dintre cele şase sacoşe pe care i le aduseseră, notează jurnaliştii de la Libertatea.
Condamnat la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA, Dan Voiculescu nu a primit până acum vizita familiei, deşi se află după gratii de mai bine de o săptămână.
Angajaţii fostului senator au descărcat din portbagajul unei maşini nu mai puţin de 6 plase cu alimente sau alte lucruri, dar nu au putut să-i lase decât trei dintre ele.
Asta pentru că bagajele ar fi depăşit norma permisă de lege pentru a trece de paza penitenciarului sau pentru că sacoşele ar fi conţinut obiecte interzise în puşcărie, cum ar fi cele din metale sau pietre preţioase ori alimente ce au nevoie de încălzire sau alte tratamente termice.
Între timp, avocaţii lui Voiculescu au anunţat că pregătesc strategia pentru a-l scăpa de pedeapsă. Deocamdată, aceştia au contestat sechestrul impus de instanţă. Reprezentanţii ministerului de Finanţe, cei care ar trebui să execute hotărârea judecătorească, susţin că până în acest moment, decizia de confiscare a terenurilor şi clădirilor din dosarul ICA nu le-a fost comunicată oficial.