Criminala de la Medicină nu reușește să primească eliberarea condiționată. Motivul pentru care femeia nu este eliberată de judecători

Criminala de la Medicină nu reușește să primească eliberarea condiționată. Motivul pentru care femeia nu este eliberată de judecători
Sursa Foto: Flickr.com

Carmen Bejan, studenta la Medicină condamnată la aproape 20 ani de închisoare pentru omor a obținut de două ori, la Judecătoria Gherla, liberarea condiționată, însă de fiecare dată Tribunalul Cluj a anulat hotărârea.

Carmen Bejan are un comportament exemplar în închisoare

„A avut o comportare regulamentară şi a dat dovezi temeinice de îndreptare. A fost receptivă la activităţile cultural-educative, participând la 334 de programe sau activităţi şi s-a încadrat în program. Pentru rezultate bune a fost recompensată de 68 de ori. Faţă de personalul din penitenciar şi faţǎ de colegi a manifestat respect”. Așa este motivată una dintre sentințele de eliberare condiționată a condamnatei de la Medicină.

Cu toate că și-a executat fracția de pedeapsă care îi permite eliberarea, Carmen nu este ținută în spatele gratiilor de Tribunalul Cluj. Judecătorii și-au motivat decizia, în ultima sentință de respingere a eliberării condiționate, dovedind că „condiţia existenţei dovezilor temeinice de îndreptare nu este îndeplinită de către condamnată”.

„Petenta condamnată a executat fracţia obligatorie prevăzută de lege, necesară pentru liberarea condiţionată, respectiv un număr de 5.710 zile din totalul de 7.183 zile închisoare, din care fracţia obligatorie reprezintă 5.387 zile, cu menţiunea că, din totalul zilelor câştigate în cuantum de 5.710 zile închisoare, un număr de 987 sunt considerate câştigate nu urmare a executării efective, ci ca măsură compensatorie pentru executarea în condiţii necorespunzătoare a pedepsei respectiv a activităţilor lucrative desfăşurate pe parcursul executării pedepsei”, se arată în sentința Tribunalului Cluj, care este definitivă.

Eliberarea întârzie să apară din cauza faptei grave comise de femeie

Judecătorii consideră că exigența cu care trebuie verificată condiția existenței dovezilor temeinice de îndreptare cazul lui Carmen Șatran trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei comise care „în acest caz este deosebit de ridicată, fiind resimţită în cadrul societăţii, la momentul imediat următor comiterii acesteia, în contextul mediatizării faptei, ca fiind şocantă”.

„Din această perspectivă, faţă de datele cuprinse în caracterizarea ataşată procesului verbal al comisiei de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Gherla, se poate deduce în fapt o lipsă a unor eforturi reale de implicare a condamnatei în sensul îndreptării sale, respectiv a furnizării unor dovezi evidente şi temeinice de îndreptare în contextul în care participarea condamnatei la programele și activităţile de educație a fost finalizată, în mare parte, fără credite, deşi cel mai probabil intimata dispune la nivel personal de resorturile necesare, în context volitiv, de implicare reală cu rezultate pe măsură în respectivele programe derulate”, se mai arată în sentința Tribunalului Cluj, prin care s-a hotărât că următoarea cerere de eliberare condiționată să nu poată fi formulată mai devreme de 2 ianuarie 2023.

Crima din căminul Universității de Medicină din Timișoara

Crima de la Medicină a șocat întreaga țară, în 2009. Carmen Bejan și Sergiu Florea se aflau în căminul facultății, în timpul vacanței de vară, pentru sesiunea de restanțe. La acel moment, cei doi formau un cuplu. Cuplul a închiriat o cameră în cămin, ei fiind studenți în anul I, pentru a sta acolo pe durata perioadei sesiunii de restanțe.

Totuși, cei doi aveau nevoie de bani pentru a-și plăti examenele, iar astfel au decis ca fata să se vândă unui bărbat din Timișoara, cunoscut pentru pasiunea lui pentru femei. Bărbatul a fost ademenit în camera de cămin, pentru a întreține relații intime cu Carmen Bejan, în camera 50.

Între tânăra și bărbat au intervenit o serie de neînțelegeri, iar astfel s-a ajuns la violență, intervenind și Sergiu Florea. Cei doi studenți l-au bătut și l-au înjunghiat pe bărbat. Apoi au pus cadavrul în dulapul de la cămin, ulterior mergând la supermarket să ia saci din plastic și o valiză. Planul celor doi era să ardă valida cu cadavrul, în mașina pe care o conduceau.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:42 - România, pe primul loc în UE la decese provocate de boli care pot fi tratate. Care sunt principalele cauze
22:39 - Nicu Sârghea, toboșarul formației Vunk, a murit la doar 48 de ani. Mesajul trupei
22:30 - Drulă: Românii și-au pierdut încrederea în politicieni și din cauza lui Iohannis / Pentru restabilirea democrației, e normal să avem alegeri prezidențiale / Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni e o lovitură dată democrației (VIDEO)
22:17 - Cauza morții studentei care a murit în tramvai, în Iași. „Era de nota zece la absolut toate materiile”
22:09 - Decorațiunile de Crăciun care ne pot pune viața în pericol. Riscurile sunt mai mari la copii și animalele de companie
22:05 - Ionel Bogdan (PNL), replică pentru Călin Georgescu după decizia de aderare la Schengen: Doar vine cu tot felul de teoriii pe care le vinde pe ici, pe colo, fără să știe cu adevărat realitatea și ce se întâmplă cu adevărat în mediul rural (VIDEO)
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce