Crisitian Seidler (USR), despre discursul lui Zelenski, în Parlament, care a fost anulat din cauza Dianei Șoșoacă: Am văzut reacțiile celor care propagă, în România, elemente ale propagandei rusești, putiniste, moscovite (VIDEO)
Președintele ucrainean ar fi trebuit să țină un discurs în Parlamentul României, dar acesta a fost anulat din cauza unor informații cum că Diana Șoșoacă și George Simion ar urma să-l perturbe pe Volodimir Zelenski în timpul discursului.
Deputatul USR, Crisitian Seidler, a avut o intervenție în cadrul Știrilor B1, prezentate de Andreea Moraru, unde a comentat faptul că discursul Zelenski a fost anulat din cauza Dianei Șoșoacă și a lui George Simion.
“Adevărul este că am văzut reacțiile celor care propagă, în România, elemente ale propagandei rusești, putiniste, moscovite. Aceștia sunt, de fapt, Diana Șoșoacă și George Simion. Am avut neplăcerea să aud pe un hol al Parlamentului, astăzi, toate aberațiile pe care le-a îndrugat Diana Șoșoacă, este clar că susține punctul de vedere al Moscovei și că o deranjează pentru că Moscova este deranjată de Zelenski.
O deranjează orice legătură cu Zelenski, orice legătură cu Ucraina, oricât ar încerca dânsa să acopere, să spună că de fapt e alta problemă de fapt, asta este adevărul și, din păcate, am găsit în conducerea României niște mici bărbați de stat care s-au speriat de eventualitatea unui scandal al doamnei Șoșoacă și a partenerilor dânsei în Parlamentul României, în loc ca dacă asta s-ar fi întâmplat, să aplice cu strictețe regulamentul și să evacueze din plenul Parlamentului turbulenții, fie ei senatori și deputați. Este asta în regulament. Nu ar fi fost nicio problemă, să dăm odată pentru totdeauna, măcar, sau mai ales din Parlamentul României, măsura faptului că nu stăm să ne speriem de propagandiștii Moscovei și nu face Moscova și propagandiștii ei din România programul în Parlamentul României”, a declarat deputatul USR.