Guvernul sparge pușculița înainte de moțiune. Ministerul Finanțelor împarte 12 miliarde de lei primăriilor
Ministerul Finanţelor (MF) a pus în dezbatere publică două proiecte de de ordonanţă de urgenţă prin care pune la dispoziția primăriilor 12 miliarde de lei (circa 2,4 miliarde euro). Banii sunt destinați asigurării fondurilor necesare finlizării proiectelor europene.
Ministerul Finanţelor sparge pușculița pentru primari
Potrivit unui comunicat de presă, cele două proiecte propuse au drept scop accelerarea absorbţiei fondurilor nerambursabile. De asemenea, Ministerul Finanțelor susține că banii sunt pentru asigurarea finanţării necesare pentru proiectele care riscă să fie blocate din cauza lipsei temporare de lichiditate la nivel local.
„România se află într-un moment critic al implementării fondurilor europene. Am construit un buget bazat pe cel mai ridicat nivel al investiţiilor publice şi al fondurilor europene din istoria României, iar acum ne concentrăm pe măsuri care să elimine blocajele, să susţină economia şi să accelereze implementarea proiectelor. Prioritatea este ca niciun proiect important pentru comunităţile locale să nu fie blocat din lipsa cofinanţării sau a întârzierilor temporare de plată.
Prin aceste două mecanisme financiare punem la dispoziţia primăriilor şi consiliilor judeţene instrumente rapide, flexibile şi eficiente, inclusiv împrumuturi cu dobândă zero pentru proiectele PNRR, astfel încât investiţiile în infrastructură, educaţie, sănătate şi digitalizare să continue fără sincope. Nu ne permitem să pierdem investiţii sau fonduri europene din lipsă temporară de lichiditate. Este un efort necesar pentru a evita risipa banilor publici, pentru a atinge jaloanele asumate în faţa Comisiei Europene şi pentru a garanta servicii moderne pentru cetăţeni”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
România intră în etapa finală de implementare a PNRR, iar toate investiţiile şi reformele asumate trebuind finalizate până la 31 august 2026. Drpt urmare se propune un mecanism dedicat autorităţilor locale, pentru evitarea blocajelor temporare de lichiditate care pot afecta proiectele aflate în execuţie.
Primăriile implementează 11.300 de contracte
În prezent, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Finnțelor, peste 11.300 de contracte finanţate prin PNRR sunt implementate de autorităţile locale. Valoarea totală eligibilă este de aproximativ 34,4 miliarde lei, dintr-un portofoliu total de aproximativ 46 miliarde lei (circa 9,2 miliarde euro). Din acestea, mai sunt de executat lucrări estimate la 20 miliarde lei, cheltuieli eligibile.
Analizele arată existenţa unor decalaje temporare între efectuarea cheltuielilor de beneficiarii care implementează proiectele şi rambursarea sumelor prin mecanismele PNRR. Or, aceste decalaje generează probleme de cash-flow pentru unele autorităţi locale şi pot duce la întârzieri. Drept urmare s-a propus instituirea unui mecanism de finanţare temporară, prin acordarea de împrumuturi fără dobândă autorităţilor locale.
„Mecanismul utilizează temporar sumele disponibile din componenta de împrumut a PNRR, fără a atrage resurse suplimentare de pe pieţele financiare şi fără costuri pentru autorităţile locale beneficiare. Plafonul total al programului este de până la 10 miliarde lei, cu potenţialul de a susţine un portofoliu de proiecte în valoare totală de aproximativ 46 miliarde lei, din care 34,4 miliarde lei sunt reprezentate de către cheltuielile eligibile.
Împrumuturile nu înlocuiesc fondurile europene, nu reprezintă cheltuieli permanente, având de asemenea caracter temporar şi funcţionând ca mecanism de tip «credit-punte» pentru menţinerea ritmului de implementare”, precizează instituţia.
Ce urmărește Ministerul Finanțelor
Prin această măsură, Ministerul Finanţelor își propune să accelereze implementarea investiţiilor PNRR și să contribuie la finalizarea la termen a proiectelor. Astfel, se dorește atingerea unui grad cât mai ridicat de absorbție a fondurilor europene şi evitarea pierderii investiţiilor esenţiale pentru comunităţi.
„Considerăm esenţială utilizarea unor instrumente financiare rapide şi flexibile în această etapă, pentru a susţine autorităţile locale şi continuarea investiţiilor cu impact direct asupra dezvoltării economice şi sociale a României”, a subliniat Nazare.
Acesta a precizat că România nu îşi permite ca proiecte aproape finalizate să fie întârziate din lipsă temporară de cash-flow. Rolul Ministerului este de a oferi soluţii rapide, responsabile şi eficiente pentru continuarea investiţiilor publice.
Ce propune cel de-al doilea proiect
Prin al doilea proiect de act normativ, unităţile administrativ-teritoriale vor putea contracta, în perioada 2026-2027, împrumuturi din veniturile din privatizare. Bugetul total alocat acestui mecanism de creditare se ridică la 2 miliarde lei. Banii sunt destinați finanțării cheltuielilor neeligibile necesare finalizării proiectelor europene nefinalizate sau nefuncţionale din exerciţiul 2014-2020.
De asemenea, autoritățile locale vor putea asigura cofinanțarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile şi să acopere cheltuielile neeligibile aferente acestor investiţii. Mecanismul are drept scop prevenirea blocării investiţiilor locale aflate într-un stadiu avansat de implementare şi reducerea riscului de pierdere a fondurilor europene.
Împrumuturile vor putea fi acordate inclusiv instituţiilor publice finanţate integral din bugetele locale şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din care fac parte autorităţile locale beneficiare.
Credite avantajoase de la Ministerul Finanțelor
Finanţările vor avea condiţii avantajoase, respectiv maturitate de până la 5 ani. Autoritățile locale vor avea posibilitatea rambursării anticipate. Ele vor fi exceptate de la limitele de îndatorare şi plafoanele de contractare/tragere prevăzute de legislaţia fiscal-bugetară şi costuri de finanţare reduse comparativ cu piaţa.
Prin această măsură, Ministerul Finanţelor urmăreşte accelerarea finalizării proiectelor europene, protejarea investiţiilor publice deja realizate, susţinerea absorbţiei fondurilor europene, reducerea presiunii asupra bugetelor locale şi evitarea blocajelor administrative, a litigiilor sau a corecţiilor financiare generate de nefinalizarea proiectelor.
„Măsura completează pachetul de instrumente financiare destinate autorităţilor locale pentru susţinerea investiţiilor publice şi consolidarea capacităţii administrative de implementare a proiectelor europene”, au transmis ministerul