Varianta de coronavirus descoperită în Africa de Sud a ajuns și în România. Două cazuri au fost identificate, în contextul în care Institutul Național de Sănătate Publică a transmis că tulpina descoperită în Marea Britanie circulă deja în jumătate din județele țării și „există o probabilitate mare de a cuprinde toată țara în viitorul apropiat”. Despre ambele tulpini se știe că sunt mai contagioase, dar în legătură cu cea sud-africană există temerea că are o mai mare rezistență în fața vaccinurilor.
De exemplu, Africa de Sud a suspendat campania de vaccinare cu serul produs de AstraZeneca și Oxford, după ce un studiu a arătat că acesta are o eficiență „limitată” în fața mutației de virus descoperită chiar pe teritoriul său. În schimb, vaccinul Johnson & Johnson s-a dovedit eficient.
„Varianta sud-africană are o serie de mutații suplimentare, inclusiv modificări ale unora dintre proteinele de vârf ale virusului, care sunt îngrijorătoare”, a susținut doctorul Simon Clarke, expert în microbiologie celulară la Universitatea din Reading, pentru BBC.
Varianta britanică a coronavirusului a fost descoperită prima dată în Kent, în luna septembrie a anuoui trecut. Ea a determinat creșterea accelerată a numărului de infectări, în ciuda măsurilor de prevenție aflate deja în vigoare. În parte, ea a fost de vină pentru impunerea celei de-a treia carantine în Anglia, notează The Sun.
La finele anului trecut, premierul britanic Boris Johnson declara că această nouă variantă e cu 70% mai contagioasă decât cea originală.
De atunci, această variantă de SARS-CoV-2 s-a răspândit în peste 80 de țări. În Germania, de exemplu, ea a fost identificată la aproape jumătate din cazurile de infectare descoperite. Cu o lună în urmă, procentul era de doar 6%.
Însă oamenii de știință dau asigurări că vaccinurile administrate sunt eficiente în fața acestei tulpini.
La începutul acestui an, varianta din Kent a suferit o nouă mutație detectată prima dată în Bristol. Mutația, denumită E484K, era deja prezentă în variantele din Africa de Sud și Brazilia.
Simptomele manifestate, însă, sunt aceleași, principalele fiind: tusea persistentă, pierderea gustului și a mirosului și febra.
O altă variantă de coronavirus a fost descoperită în Africa de Sud, guvernul de acolo făcând anunțul pe 18 decembrie 2020.
Specialiștii cred că această variantă e cu 50% mai transmisibilă.
Ea conține mutația E484K, despre care specialiștii susțin că are o mai mare capacitate de a păcăli răspunsul sistemului imunitar. În plus, ea are și mutația N501Y, care o face să fie mai contagioasă.
Există specialiști care susțin că această tulpină ar putea provoca simptome mai severe la persoanele mai tinere, dar acest lucru nu a fost încă investigat în detaliu. Opinia generală este că simptomele sunt cam aceleași indiferent de varianta contractată.