Cine este și ce meserie are Marius Calotă, iubitul Rodicăi Stănoiu, cu care s-ar fi căsătorit. Noi detalii uluitoare ies la iveală

Publicat: 15 12. 2025, 14:36
Sursa foto: Captura video Antena 3 CNN

Radica Stanoiu ar fi fost căsătorită cu Marius Calotă. Moartea fostului ministru al Justiției continuă să ridice semne de întrebare, la mai bine de o săptămână de la deces. Luni, anchetatorii au decis deshumarea trupului acesteia, după ce a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, pe fondul unor informații apărute în spațiul public privind posibile leziuni suferite înainte de deces.

De ce a fost deshumată Rodica Stănoiu

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în Guvernul Adrian Năstase (2000–2004), a murit pe 3 decembrie, la vârsta de 86 de ani. Înmormântarea rapidă, fără slujbă religioasă, a stârnit suspiciuni inclusiv în rândul apropiaților. Ulterior, au apărut informații potrivit cărora aceasta ar fi fost internată anterior la Spitalul Floreasca și Spitalul Obregia, prezentând vânătăi pe corp și la nivelul feței.

În acest context, procurorii au decis exhumarea și trimiterea trupului la Institutul Național de Medicină Legală, unde medicii legiști urmează să stabilească natura leziunilor și cauza exactă a morții, potrivit procedurilor standard în astfel de cazuri.

Ce a declarat Marius Calotă

La procedura de deshumare a fost prezent și soțul Rodicăi Stănoiu, un bărbat mai tânăr cu 50 de ani, jurist de profesie. Acesta a fost filmat în momentul în care părăsea cimitirul, iar la întrebările reporterilor privind vânătăile cu care fosta demnitară ar fi ajuns la spital a răspuns: „Consider că nu este necesar un dialog. Vă rog frumos să păstrați un minim de decență!”.

Întrebat ulterior de ce nu ar fi fost anunțată ambulanța în momentul decesului, bărbatul a refuzat să ofere explicații și a plecat în grabă.

Ce spun apropiații despre Marius Calotă și despre ultimii ani din viața Rodicăi Stănoiu

Mai multe persoane din anturajul fostului ministru susțin că aceasta ar fi fost izolată în ultimii ani și că partenerul său ar fi exercitat un control strict asupra vieții sale. Prietene apropiate afirmă că Rodica Stănoiu nu mai putea fi contactată telefonic, iar inclusiv doctoranzii pe care îi coordona întâmpinau dificultăți în a lua legătura cu ea.

Magistratul Emilian Stănișor a relatat un episod tulburător, potrivit Viva!: „Mi s-a părut că devenise prizonieră în propria casă… E greu de imaginat că la o femeie de o inteligență ieșită din comun să se producă o alterare a psihicului într-o perioadă atât de scurtă”.

A fost căsătoria una de conveniență?

O altă apropiată a fostei ministre, Alice Drăghici, a confirmat că Rodica Stănoiu era căsătorită legal cu partenerul său, pentru a evita eventuale dispute privind moștenirea. „A fost dorința ei să nu mai fie discuții pe avere”, a explicat aceasta.

Potrivit acelorași surse, Rodica Stănoiu ar fi lăsat în urmă o avere considerabilă, constând în proprietăți imobiliare, conturi și bijuterii, iar printre apropiați se vorbește și despre existența unui testament.

Ancheta este în desfășurare, iar rezultatele autopsiei vor fi esențiale pentru a lămuri circumstanțele în care s-a produs decesul fostului ministru al Justiției.