Cuc relochează liliecii care blochează lucrările la autostrada Lugoj-Deva: "Îi mutăm la o altă peşteră, în condiţii similare, absolut identice"

Publicat: 10 08. 2017, 17:02

Cuc relochează liliecii care blochează lucrările la autostrada Lugoj-Deva. Ministrul Transporturilor: Îi mutăm la o altă peşteră, în condiţii similare, absolut identice.

Ministrul Cuc le-a pus gând rău liliecilor care au stagnat lucrările la autostrada Lugoj-Deja.

Ministrul Transporturilor a mers personal să caute liliecii în peștera care stă în calea reluării lucrărilor la tronsonul 4 al autostrăzii. Cuc nu i-a găsit, dar, spune el, dacă sppecialiștii de la Ministerul Mediului spun că sunt acolo, îi relochează într-un loc identic.

„Liliecii din peşteră sunt o scuză pentru blocarea proiectului construcţiei unui lot de autostradă între Lugoj şi Deva. Am fost să văd dacă sunt lilieci, nu am găsit nici măcar un liliac. Nu se poate să nu construim acea porţiune de autostradă de aproape trei ani, se presupune că există lilieci. A fost nevoie să merg personal pe şantier să cer tuturor părţilor implicate să rezolve această problemă. Lucrurile tărăgănează din 2014, în 2 săptămâni se deblochează proiectul, se reia lucru pe autostrada blocată de lilieci. Mulţumesc reprezentaţilor Ministerului Mediului, care au reacţionat rapid şi au înţeles că nu există niciun motiv pentru a bloca în continuare lucrările”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru Capital.

„În cazul în care nu sunt lilieci, cu siguranţă nu avem ce discuta. În cazul în care sunt lilieci, noi am pregătit un ordin de relocare, pentru că aşa este procedura noastră, fiind o specie protejată şi aceşti lilieci, după ce primim avizul Academiei Române, îi vom muta la o altă peşteră, în condiţii similare, absolut identice. Colegii au spus că au găsit între unul şi zece indivizi, prin monitorizări. Eu voiam ca, în momentul în care intrăm aici, să văd şi cantitatea de guano, adică dejecţiile liliacului. Eu am venit să protejez specia, în cazul în care există şi să-i relochez. Şi, dacă nu există, vă spun cu subiect şi predicat că nu există şi închidem acest subiect şi autostrada se poate construi liniştită”, a declarat Adriana Croitoru, director al Compartimentului de Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului, înainte de a intra în grotă, citat de adevarul.ro.