Cum poți refolosi resturile alimentare rămase de la Crăciun pentru a da viața unor noi preparate delicioase
Nu mai e un secret pentru nimeni că românii au obiceiul de a găti mai mult decât este cazul. Așa se face că și după ce Crăciunul a luat sfârșit și toate mesele festive au avut loc, frigiderele sunt încă pline. Cine nu mai are chef să mănânce aceleași preparate, se poate folosi de ele pentru a da naștere unora noi. Chefii bucătari vin cu câteva idei prin care oricine, novice în arta culinară sau cu experiență de zeci de ani, poate transforta resturile friptura și prăjiturile în noi mâncăruri delicioase.
Cum pot fi transformate friptura și prăjiturile în mâncăruri noi
Friptura de porc a fost vedetă pe mesele festive, dar acum, nu mai face nimănui cu ochiul. Poate fi ușor integrată într-un sandwich și consumată cu alte alimente care s-au găsit pe platourile servite ca aperitive.
„Friptura de purcel o transformăm într-un cubanez, pulled pork, tot felul de sandwichuri. […] O să folosesc și brânzetul ce l-am avut pe platoul de la gustarea rece și murătura de pe masă”, a explicat un chef.
Și deserturile pot primi o a doua șansă după Crăciun, devenind baza unei budinci delicioase.
„Cornulețele, fursecurile, puțin cozonac le zdrobim, le punem în formă, facem o budincă de vanilie, o punem peste și intră la cuptor și va ieși produsul final”, a explicat bucătarul.
Pâinea, poate fi transformată în crutoane și reîmprospătată cu ajutorul uleiului de măsline.
„Am reîmprospătat-o cu puțin ulei de dovleac și semințe de dovleac, crutoanele, pâinea”, a mai explicat bucătarul.
„Toată lumea își ia pâine, cu semințe […] Nu le pierdem, le transformăm în crutoane, în bruschetti și chiar în banala pâine cu ou. Dacă invitații rămân, două bucăți de cașcaval, două bucăți de cârnați pe platou, le punem o folie și dimineața le transformăm într-un mic dejun copios cu o omletă, găigană, sandwichuri calde, nu pierdem nimic”, a explicat chef bucătar Călin Negru, pentru Observator News.
Iar dacă supa și sarmalele nu ne mai stârnesc interesul acum, o vor face cu siguranță peste câteva luni. Ambele preparate pot fi conservate prin congelare.
Câte tone de mâncare aruncă anual românii
Aceste metode ajută la reducerea risipei alimentare, un fenomen tot mai frecvent și care, din păcate, ia amploare în perioada sărbătorilor. În România, anual, ajung la gunoi 2,5 milioane de tone de alimente. În medie, fiecare om aruncă cam 70 de kg. Cel mai des se aruncă mâncarea gătită, legumele, pâinea și produsele de panificație și fructele.
Fenomentul nu are loc doar la nivel local. În Europa, 20% din mâncare ajunge anual la gunoi.