„Dacă se întâmplă ceva cu răniții de la Colectiv în străinătate, nu mai există suspiciune că nu s-a făcut tot posibilul”. Părera unui medic despre transferul tinerilor arși la spitale din Europa

Publicat: 09 11. 2015, 12:22
FOTO: Eugen Mihai/MApN

Mai mulți pacienți răniți în incendiul de la clubul Colectiv au fost transferați la spitale din străinătate. Acest lucru a fost posibil abia la circa o săptămână după tragedie. Ioan Lascăr de la Floreasca, Cătălin Cârstoiu de la Universitar şi un doctor specialist de la Spitalul de Arşi, specialişti implicaţi în gestionarea şi tratarea victimelor rănite în incendiul de la Colectiv, consideră că starea pacienţilor nu permitea transportarea lor în străinătate mai devreme.

Unul dintre ei dă însă de înţeles că a existat haos în lanţul de decizie al autorităţilor şi că este posibil să se fi decis abia joi să ceară oficial ajutor internaţional, pentru a ieşi basma curată: dacă va muri vreun pacient în străinătate, nu va mai putea fi acuzat nimeni că nu s-a făcut tot posibilul pentru salvarea victimelor.

E foarte dificil în caz de dezastre, pacienţii erau în 12 spitale la început, e foarte greu de făcut… Noi nu avem această ştiinţă de a face o coordonare generală. Dacă era o decizie din start, că pleacă toţi sau cei care sunt pe terapie intensivă, se punea altfel problema: cine e transportabil din secţia de terapie intensivă? Hai, pe ăştia, ca să nu existe suspiciuni, hai să plece”, este de părere un doctor specialist de la Spitalul de Arşi, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, dar care a fost implicat direct în gestionarea tragediei de la Colectiv, scrie gandul.

Toţi trei medicii insistă însă asupra faptului că în primele trei zile după tragedie, răniţii erau instabili, iar transportul lor ieşea din discuţie. Ei consideră că abia acum a fost momentul oportun ca aceşti pacienţi să fie transportaţi în străinătate.

De altfel, nici acum transportul lor nu este lipsit de probleme, pentru că starea lor evoluează absolut imprevizibil, putându-se schimba de la o oră la alta.

După părerea mea, conexiunile internaţionale au fost foarte rapide. Medicii din Franţa au fost luni aici, împreună am vizitat toate spitalele şi am stabilit dacă, când, cum, unde pot beneficia pacienţii de cea mai bună asistenţă. Cu francezii s-a stabilit că urmau să mai vină câteva echipe din Franţa, ca utilizând infrastructura noastră, să ajute pacienţii transportabili. Luni era la 48 de ore de la accident. Au fost experţi de la Lille, au evaluat toţi pacienţii. Suntem ţară în spaţiul european, mi se pare firesc să reacţioneze toţi în secunda doi. Nu s-a prea întâmplat lucrul acesta, dar mă rog… Au reacţionat până la urmă”, a explicat profesorul doctor Ioan Lascăr pentru sursa citată

Cătălin Cârstoiu, managerul de la Universitar, de unde au plecat sâmbătă trei pacienţi, iar alţi doi sau trei urmează să plece duminică, este de aceeaşi părere: ajutorul a venit la momentul oportun.

Noi am asigurat tratamentul în fază acută şi zic eu că l-am asigurat destul de eficient. Oricum, pacienţii de la mine – noi nu avem o unitate de arşi – trebuiau duşi unde să aibă un tratament adecvat, ca pentru arşi. Că era în România sau în afară, cred că asta e mai puţin important. S-a făcut asta. Cât mai repede? Păi asta e discutabil. Din punctul meu de vedere, este corect ce s-a întâmplat, cel puţin pentru pacienţii mei. Nu are rost să îi mai ţin, pentru că acum ei au nevoie de un tratament specific, iar la Universitar eu nu aveam, este spital de urgenţă. Eu nu ştiu ce e în celelalte spitale, dar în privinţa pacienţilor mei, este momentul oportun”, a explicat Cârstoiu.

În primele două-trei zile, pacienţii sunt în stare de şoc şi trebuie stabilizaţi. După perioada aceasta, teoretic putem să vorbim de vreo trimitere. Pacientul, ca să plece, trebuie să fie stabil. Am avut cazul acela care era stabil la 2 jumate-3 şi la 9 jumate-10, când a venit avionul din Israel, nu mai era stabil. Lucrurile se pot schimba de la oră la oră”, a explicat un doctorde la Spitalul de Arşi, pentru gândul.