Directorul INFP: Urmează cutremure mari în România, dar nu devastatoare. Am observat o intensificare a activității seismice
Vrancea devine tot mai activă din punct de vedere seismic, dovadă și cutremurele din ultima perioadă, care au atins și magnitudini de 4 pe scara Richter.
Acest lucru este confirmat și de directorul Institutului de Fizică a Pământului, Mircea Radulian, care a declarat că ţara noastră a intrat într-o perioadă în care vom avea parte de cutremure cu intensități mari, dar nu devastatoare, scrie Libertatea.
„Cutremure de peste 6 grade au loc în fiecare zi, sau o dată la două zile în lume, nu sunt evenimente neobişnuite. Totuşi, cele de peste 8 grade sunt mai rare, cam unul pe an. Am observat însă o intensificare a activităţii seismice după anul 2000. A mai fost o astfel de perioadă la începutul secolului al XX-lea, urmată de o etapă calmă, între 1970 şi 2000, 2000 şi ceva”, a declarat Radulian.
Weekendul trecut, în Vrancea s-au produs două cutremure cu magnitudinea de 4 (sâmbătă dimineața, la ora 5:30), respective 3,5 (duminică dimineață, la ora 9:00).
Anul acesta, tot în Vrancea, au mai fost înregistrate trei cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade pe scara Richter. Seismele s-au produs la 10 ianuarie (magnitudine 4,3 grade), 19 ianuarie (4 grade) şi 26 aprilie (4 grade).
Tot anul acesta, la 1 ianuarie, în Câmpia Română, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade.