Doar 26% dintre români ar fi dispuși să rămână în țară, în caz de război. Sondaj Avangarde
În ultimele zile a început să se discute din ce în ce mai mult despre scenariul potrivit căruia România ar urma să intre în război, după invazia Rusiei în Ucraina. În acest context, sociologii de la Avangarde au realizat un sondaj, pentru a afla intențiile cetățenilor în caz de conflict militar.
Dacă majoritatea ucrainenilor au decis că se merită să-și apere țara, românii, sunt de altă părere în această privință
Doar 26% dintre români ar rămâne în țară, dacă tensiunile din Ucraina ar escalada, iar Rusia ar intra cu tancurile în România. 48% dintre români susțin că ar părăsi țara, iar 26% încă nu știu ce ar face sau nu vor să răspundă.
Printre motivele invocate de cei care vor să plece din România în caz de război se numără:
– neîncrederea în politicienii dinRomânia, aflați a butoane;
– faptul că guvernele din ultimele decenii nu s-au preocupat de soara cetățenilor;
– teama că actualii politicieni de vârf din România nu se ridică la nivelul vremurilor pe care le trăim.
Sondajul Avangarde a fost realizat în perioada 25-28 februarie 2022 prin metoda CATI; marja de eroare: 3,4%.
Mobilizare masivă din partea cetățenilor ucraineni
Peste 140.000 de oameni s-au întors în ultima perioadă în Ucraina pentru a lupta în războiul cu Rusia, potrivit presei ucrainene. 80% din aceștia sunt bărbați.
Între timp, Guvernul României continuă să ofere sprijin armatei din Ucraina, prin ajutorarea refugiaților, respectiv trimiterea de echipamente militarilor ucraineni.
„Continuăm să monitorizăm cu atenţie evoluţia din ţara vecină. De asemenea, continuăm să ne coordonăm pentru ceea ce înseamnă efortul în interiorul NATO şi UE, astfel încât să putem să asigurăm sprijinul necesar refugiaţilor şi sprijinul umanitar necesar cetăţenilor rămaşi în ţara vecină”, a declarat, miercuri, Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.