Doi israelieni, studenţi la UMF Iaşi, au murit la Neamţ într-un accident rutier

Publicat: 25 04. 2016, 15:23
Foto: ziaruldeiasi.ro

Doi studenţi de la Facultatea de Medicină Generală a UMF Iaşi au murit, sâmbătă, într-un accident rutier. În urma impactului, alte trei persoane au fost rănite, transmite adevarul.ro.

Studenții în vârstă de 21 şi 22 de ani au murit, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un parapet de pe marginea străzii şi s-a răsturnat pe cupolă. Din primele cercetări ale poliţiei, se pare că şoferul unui autoturism, care se deplasa spre Tupilaţi, a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă la stânga şi a intrat în coliziune cu un parapet metalic de pe marginea drumului.

Alţi colegi ai victimelor, care circulau cu o maşină aflată în spatele celei care s-a răsturnat, au intrat la rândul lor într-un parapet, încercând să evite autoturismul din faţă.

„La faţa locului a intervenit SMURD Neamţ şi SAJ Iaşi. Colegii noştri au găsit acolo patru studenţi străini, dintre care unul în vârstă de 21 în stop cardio-respirator, rezistent la manevrele de resuscitare. Al doilea tânăr, în vârstă de 22 de ani era în şoc politraumă şi a decedat la Spitalul din Paşcani. Un alt tânăr, de 21 de ani a fost adus cu ambulanţa Neamţ la UPU, la Spitalul «Sfântul Spiridon», policontuzionat, cu abdomen acut postraumatic, fiind internat în Clinica II Chirurgie. Un alt pacient, în vârstă de 23 de ani, policontuzionat, a fost direcţionat către Spital Paşcani şi a fost externat la domiciliu”, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Autoritățile efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.