Dragostea ca-n filme există! S-au cunoscut în tramvaiul 32 din București: „Acum simt că am parte de toată dragostea din lume”
Se spune că vieţile noastre sunt aranjate să ne întâlnim cu un anumit suflet pereche. Este și cazul unei tinere care și-a deschis inima și a povestit modul inedit prin care și-a întâlnit partenerul de viață.
Se pare că Oana s-a întâlnit cu cel care avea să îi fie soț chiar în tramvaiul 32 din Capitală, în timp ce mergea spre casă, notează cancan.ro.
S-au cunoscut în tramvaiul 32 din București
Dragostea poate fi găsită și în cele mai neașteptate colțuri, iar de la o simplă interacțiune, un an mai târziu, Oana a fost cerută în căsătorie.
„Îți vine să crezi sau nu, eu chiar m-am măritat cu un băiat întâlnit în tramvai. Nu îți imagina că ne-am căsătorit a doua zi, dar nici foarte mult timp nu a trecut până la acest pas”, a spus aceasta.
Potrivit acesteia, ambii se întorceau de la muncă, iar liniștea a fost „spartă” chiar de cel care urma să îi devină soț.
„Amândoi ne întorceam de la serviciu, la ora 19:00, cu tramvaiul 32 din București. Avusesem o zi lungă în redacție și tot ce îmi doream era să ascult puțină muzică la MP3-ul meu și să mai citesc câteva pagini din cartea pe care o purtam cu mine de vreo săptămână. După vreo 2 stații, ridic ochii din carte și îl văd cum se uită țintă către mine. Primul impuls a fost să-mi feresc privirea. Mă gândeam că iar dau peste vreun tip enervant „de cartier”, cum găsești prin Rahova”, a povestit tânăra.
Cu toate acestea, cei doi și-au schimbat priviri și Oana a fost abordată imediat: „Bună! Ți-a spus cineva că ai cel mai frumos zâmbet?”.
„Acum simt că am parte de toată dragostea din lume”
Oana și Liviu s-au împrietenit pe Facebook, ulterior, și au început să aibă conversații scurte. La puțin timp, bărbatul i-a făcut chiar și o vizită la locul de muncă și au ieșit la cofetărie.
„La o lună după ce ne-am cunoscut, am petrecut Revelionul împreună la Sighișoara. De atunci fiecare concediu sau zi liberă o petrecem împreună. Evident că nu a fost totul roz între noi întotdeauna, dar am trecut peste toate greutățile. Ele ne-au întărit. Eu, o săgetătoare adevărată, iar el capricorn, ne dăm destul de des cap în cap. Când ne enervăm, sar scântei pe bune.
Am trecut peste multe certuri și supărări, iar acum suntem o familie. M-a cerut de soție fix cu o zi înainte să împlinim un an de relație, asta chiar m-a surprins. După numai un an, a apărut Sofia, centrul universului nostru.
Acum avem deja aproape trei ani de când suntem căsătoriți și încă ne suportăm. Glumesc, glumesc! Da, mai avem păreri diferite pentru multe lucruri, dar nu mi-aș putea imagina viața fără el și fără fetița noastră. Acum simt că am parte de toată dragostea din lume”, mărturisit Oana în 2018, arată Unica.