Elena Udrea: Se doreşte impunerea ideii că fosta şefă ANRP „ar fi fost omul Elenei Udrea”. În realitate, Udrea nici nu o cunoaşte pe Dumitrean (FOTO)

Publicat: 15 03. 2015, 19:38

Elena Udrea a postat un nou mesaj pe contul său de Facebook, cu privire la raportul apărut în presă despre neregulile de la ANRP.

Udrea susţine că o parte din presă doreşte impunerea ideii că fosta şefă a instituţiei, Crinuţa Dumitrean, ar fi fost ”omul ei”. Nimic mai fals, susţine Udrea, care adaugă că, în realitate, nici nu o cunoaşte.

Fostul deputat spune că în 2010, în timp ce era ministru, a făcut o sesizare către preşedintele Băsescu, pentru că auzise că ar exista nereguli la nivelul ANRP. Fostul şef al statului a cerut o informare de la SRI, iar răspunsul a fost că „nu s-a văzut persoană mai cinstită decât Crinuţa Dumitrean”.

Udrea notează că, de fapt, abia acum se vede putregaiul de la ANRP. Raportul publicat duminică arată că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a acordat preferenţial despăgubiri uriaşe unor bolnavi inventaţi.