Explozie în Zalău: Două persoane cu răni grave au fost transportate la un spital din București

Publicat: 11 05. 2012, 11:15

Două persoane au ajuns vineri la un spital din Capitală, după ce au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse la Zală.

Conform unui comunicat al MApN, o aeronavă C-27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene a preluat, vineri, de la Oradea, un bărbat şi o femeie care au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse la Zalău.

Pacienţii au fost asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD.

Misiunea a fost aprobată de ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, în urma solicitării subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

Transportul a durat trei ore, aeronava aterizând la ora 02.30 la Otopeni, iar pacienţii au fost transferaţi la un spital din Capitală.