Explozie luni dimineață la Costinești. Ar fi fost vorba despre o mină marină (FOTO, VIDEO)

Publicat: 14 08. 2023, 10:03
Actualizat: 14 08. 2023, 16:37

UPDATE, 14 august, ora 16.15: Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, a oferit detalii luni, în emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin, despre explozia care a avut loc în apropierea unui dig din stațiunea Costinești, despre care se crede că ar fi vorba despre o mină. Acesta a precizat că alarma dată în stațiunea Mangalia, unde se credea că există o altă mină care ar fi plutit la intrarea în port, a fost falsă, fiind vorba de fapt despre un buștean.

UPDATE, 14 august, ora 10.55: Purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel, a comentat incendiul de la Costinești, luni, la Digi 24, și spune că, cel mai probabil, autoritățile vor restricționa accesul turiștilor în zona în care s-a produs explozia, pe aproximativ 150 de metri, transmite G4Media.ro.

Reprezentantul Forțelor Navale Române a precizat că la fața locului se deplasează o echipă de scafandri pentru a verifica situația.

„Vântul bate cu putere dinspre larg spre țărm, starea mării nu e chiar bună. Este o misiune dificilă. Vom avea mai multe informații despre ce s-a întâmplat după ce vor ajunge acolo. De la începutul războiului până acum scafandri noștri au neutralizat cinci mine marine”, a declarat Corneliu Pavel.

Știrea inițială: În stațiunea Costinești a avut loc o explozie, luni dimineață, cel mai probabil din cauza unei mine marine. O a doua mină ar pluti în larg, iar autoritățile fac eforturi pentru dezamorsarea ei.

Explozie la Costinești, probabil din cauza unei mine marine

Pe un grup de Facebook, un internaut susține că a fost vorba despre o mină care a explodat atunci când s-a lovit de pietrele din dreptul unei plaje private din Costinești.

Nu există victime sau pagube materiale în urma incidentului, a precizat Gabriela Mihai, reporter B1 TV.

Autoritățile au găsit o doua mină, plutind în larg, și fac eforturi pentru îndepărtarea oricărui pericol.