Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale: „Presupusa mină raportată de un turist la Mangalia s-a dovedit a fi un buștean” (VIDEO)

Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale: Presupusa mină raportată de un turist la Mangalia s-a dovedit a fi un buștean (VIDEO)
Sursa: Fortele navale

Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, a oferit detalii luni, în emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin, despre explozia care a avut loc în apropierea unui dig din stațiunea Costinești, despre care se crede că ar fi vorba despre o mină. Acesta a precizat că alarma dată în stațiunea Mangalia, unde se credea că există o altă mină care ar fi plutit la intrarea în port, a fost falsă, fiind vorba de fapt despre un buștean:

„Cele două alarme, una dintre ele, mă refer la obiectul plutitor care a fost raportat la Mangalia, în zona digului de intrare în portul Mangalia, s-a dovedit a fi un buștean mai mare, nu o mină marină. Acolo situația nu este de panică. Ce s-a întâmplat la Costinești este investigat de scafandrii militari de la forțele navale împreună cu colegii noștri de la Garda de Coastă. Când vom avea date certe vom confirma sau infirma dacă este vorba despre o explozie a unei posibile mine marine”.

Corneliu Pavel a precizat că au fost intensificate acțiunile de cercetare în zona litoralului românesc:

„Astăzi la fel ca în fiecare zi, șeful statului major al forțelor navale a dispus întărirea cercetării maritime și aeriene a spațiului maritim din apropierea litoralului în special. Navele execută chiar în acest timp execută o misiune de cercetare de la Cosntanța la Mangalia de-a lungul litoralului iar un elicopter IAR-Puma Naval execută o cercetare aeriană. Mâine ne pregătim pentru cel mai mare exercițiu naval întrunit la Constanța. Deja navele au ieșit în dispozitivul fix, așa cum făceam și în urmă cu patru ani. Au fost luate măsuri de cercetare în zona navelor care sunt la ancoră în fața comandamentului flotei și sperăm că mâine putem să ne desfășurăm activitatea în condiții de siguranță.

Forțele navale române încă de anul trecut și-au adaptat toate planurile de activități la contextul de securitatea din Marea Neagră. Avem 11 nave care desfășoară acțiuni de cercetare a spațiului maritim și în zona Deltei Dunării. Avem aeronave militare și ale forțelor navale, și ale forțelor aeriene precum și ale partenerilor noștri care execută acțiunid e cercetare a spațiului maritim. Din luna februarie anul trecut, forțele navale române au neutralizat până acum cinci mine marine”.