Focuri de armă la dineul corespondenților de la Casa Albă. Suspectul, reținut. Donald Trump și Melania Trump, în siguranță
Momente de panică la primul dineu cu corespondenții de la Casa Albă la care a participat președintele SUA, Donald Trump. Un bărbat înarmat a deschis focul în apropierea evenimentului, în timp ce în sală se aflau liderul american, Prima Doamnă și alți oficiali de rang înalt.
Focuri de armă în timpul evenimentului
Cel puțin șapte focuri de armă s-au auzit în afara sălii de bal unde avea loc Cina Asociației Corespondenților de la Casa Albă. Incidentul s-a produs în timp ce pe scenă se aflau Donald Trump, soția sa, Melania Trump, precum și alți oficiali din administrația prezidențială.
Suspectul, un bărbat de 31 de ani, a fost capturat după ce ar fi deschis focul asupra angajaților serviciilor secrete. Potrivit autorităților, acesta avea asupra sa o pușcă, un pistol și mai multe cuțite.
„Preşedintele şi Prima Doamnă sunt în siguranţă, la fel ca toate persoanele aflate sub protecţie”, a declarat într-un comunicat serviciul însărcinat cu protecţia înalţilor demnitari politici americani, adăugând că o persoană a fost arestată.
Cine este suspectul
Bărbatul suspectat de atac a fost identificat ca fiind Cole Tomas Allen, în vârstă de 31 de ani. Acesta lucra ca profesor și dezvoltator de jocuri video în sudul Californiei, potrivit înregistrărilor publice citate de CNN.
Allen locuiește în Torrance, o suburbie a orașului Los Angeles, și a fost imobilizat de forțele de ordine în apropierea locului unde avea loc evenimentul. Informațiile au fost confirmate pentru CNN de două surse familiarizate cu situația.
Urmează să fie pus sub acuzare
Suspectul urmează să fie prezentat luni în fața instanței. Procurorul capitalei americane, Jeanine Pirro, a precizat că acesta va fi acuzat de două infracțiuni: folosirea unei arme de foc în comiterea unei infracțiuni violente și agresarea unui agent federal cu o armă periculoasă.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul, în timp ce măsurile de securitate rămân sporite în jurul evenimentelor oficiale.