Gafă majoră a lui Predoiu. Cu cine a confundat-o liberalul pe Regina Ana (FOTO)
Din prea mult exces de zel, prea multă emoţie sau din. pură neatenţie, unul dintre liderii PNL a reuşit să comită o gafă fabuloasă pe pagina sa de Facebook. Este vorba despre prim-vicepreşedintele liberal Cătălin Predoiu care s-a simţit dator să transmită condoleanţe Casei Regale în urma decesului reginei Ana. Numai că mesajul său plin de patos a fost ilustrat cu o poză a regretatei regina Maria, soția Regelui Ferdinand al României, potrivit B1 TV.
Mai veche sau mai nouă, tot sânge albastru are, pare să-şi fi spus Cătălin Predoiu. Impresionat de moartea reginei Ana, liberalul s-a gândit să transmită un mesaj de condoleanţe Casei Regale. Numai că a emis un lucru esenţial. Imaginea folosită nu s-a potrivit deloc cu mesajul. Mai exact, fotografia ce însoţea textul elogios nu o înfăţişa pe regina Ana, ci pe Regina Maria a României, soția Regelui Ferdinand al României
"Adresez Casei Regale a Romaniei, pe acestă cale, cele mai sincere condoleanțe, acum, în greul moment al trecerii în neființă a Reginei Ana a României. Odihnească-se în pace", a transmis cu aplomb politicianul pe Facebook.
![]()
Greşeala nu a trecut neobservată, iar utilizatorii reţelei de socializare l-au criticat aspru. La scurt timp, Predoiu a rectificat eroarea şi poza a fost înlocuită cu una a reginei Ana.
Au urmat şi scuzele de rigoare.
Prea târziu, par a-şi fi spus internauţii. În cazul de faţă greşeala recunoscută nu este pe jumătate iertată, ci dur taxată.
"Bo$$ semintele acelasi gust au. Al nepasarii. Daca te vrei prim-ministru este de bun simt sa stii cam cum arata membrii Casei Regale, Stefan cel Mare sau Iuliu Maniu. Vezi sa nu o confunzi de Adelina Pestritu cu Oana Lis", i-a transmis amuzat un tânăr.