Gigi Nețoiu a fost eliberat din închisoare pentru 24 de ore, pentru bună purtare

Publicat: 02 09. 2014, 20:21

Gigi Neţoiu s-a bucurat de libertate, pentru prima oară în ultimele 6 luni. Condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în dosarul Transferurilor, lui Neţoiu comisia Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin i-a permis să iasă de după gratii pentru 24 de ore. În libertate, fostul acţionar de la Dinamo a petrecut alături de mai mulţi prieteni la restaurantul fratelui său.

Pentru a-i îndupleca pe conducătorii Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, unde se află încarcerat, Gigi Neţoiu a lucrat ca zidar. Şi nu oriunde ci chiar la o capelă. Munca omului de afaceri  a fost răsplătită cu o permisie de 24 de ore.

Gigi Neţoiu a fost aşteptat la ieşirea din închisoare de fratele său, Titu Neţoiu, şeful vămii Porţile de Fier I. Acesta l-a dus pe fostul acţionar de la Dinamo şa restaurantul său de pe malul Dunării. Neţoiu a petrecut până în zori alături de mai mulţi prieteni dar şi de tânăra sa soţie, Ecaterina. La finalul chefului, fostul deputat s-a îndreptat către hotelul său de trei stele pe care îl deţine în localitatea Cetate din judeţul Dolj.

Gigi Neţoiu a fost condamnat în luna martie la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor, la finalul unui proces ce a durat mai bine de şase ani. Alături de acesta au mai fost trimişi după gratii George Copos, Cristian Borcea, fraţii Ioan şi Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu şi Gică Popescu.