Haos la plata taxelor: Sume triplate și alte erori. De ce unii oameni care deja își achitaseră impozitele s-au trezit că mai au de plătit încă o diferență de bani
Haos la plata taxelor. Afișarea noilor sume pentru plata taxelor și impozitelor a declanșat un adevărat haos în Sectorul 2 al Capitalei. Zeci de români s-au prezentat la ghișee pentru a cere explicații, după ce au descoperit că dările către stat au crescut considerabil, în unele cazuri chiar de trei ori față de anul trecut.
Situația este cu atât mai tensionată cu cât există contribuabili care, deși au achitat integral impozitele la începutul anului, s-au trezit ulterior că mai au de plată sume suplimentare, mult mai mari.
Haos la plata taxelor. De ce au apărut sume suplimentare după ce impozitele au fost deja plătite
Problemele ar fi apărut din cauza modului în care au fost calculate și încărcate datele în sistem. Sumele pentru taxe și impozite Sectorul 2 au fost introduse treptat, iar unii contribuabili au achitat dările în momentul în care calculele nu erau finalizate.
Ulterior, după actualizarea completă a sistemului, oamenii au constatat că figurau din nou cu datorii. Zeci de persoane se află în această situație, iar nemulțumirea este amplificată de lipsa unor explicații clare.
Haos la plata taxelor. Ce măsuri anunță Primăria Sectorului 2
Primăria Sectorului 2 a reacționat și a anunțat că angajații Direcției de Taxe și Impozite Locale vor fi cercetați disciplinar, potrivit Observator. Autoritățile susțin că vor să stabilească exact cum a fost posibil ca unii contribuabili să fie puși să plătească de două ori sau să descopere datorii suplimentare după achitarea integrală a sumelor.
Cum s-a ajuns la situații absurde, cu impozite de zeci de mii de lei?
Printre cazurile care au stârnit revoltă se numără și cel al unui bărbat din Sectorul 2 care a descoperit, în aplicația online, că are de plată un impozit pe clădire de 67.000 de lei, în condițiile în care anul trecut achitase doar câteva sute de lei.
Astfel de erori i-au determinat pe oameni să vină încă de la primele ore ale dimineții la sediul Direcției de Taxe, unii prezentându-se la ghișee chiar de la ora 8:00, pentru lămuriri.
De ce se grăbesc românii să plătească impozitele la început de an
Mulți contribuabili aleg să își achite taxele încă din primele zile ale anului pentru a beneficia de reducerea de 10%, acordată celor care plătesc integral până la data de 31 martie. Tocmai această grabă a dus, însă, la situațiile în care plățile au fost făcute înainte ca sumele finale să fie calculate corect.
Haos la plata taxelor și impozitelor. Ce alternative au contribuabilii pentru plata taxelor
Pe lângă plata la ghișeu, românii pot achita taxele și online, fie prin platforma oficială ghiseul.ro, fie prin aplicațiile puse la dispoziție de primăriile de sector.
Ce taxe au crescut în 2024
Anul acesta, mai multe impozite au fost majorate semnificativ:
-
impozitul pe locuință este, în unele cazuri, de până la trei ori mai mare;
-
au crescut și impozitele pe autoturisme;
-
proprietarii de mașini full electric nu mai beneficiază de scutire totală și vor plăti o sumă fixă de 40 de lei.