Surse: Platforma Ghișeul.ro, afectată din cauza unui atac cu boți. Ce trebuie să știe toți cei care vor să-și plătească taxele și impozitele

Surse: Platforma Ghișeul.ro, afectată din cauza unui atac cu boți. Ce trebuie să știe toți cei care vor să-și plătească taxele și impozitele
sursa foto: Foto: mobilissimo.ro

Ghiseul.ro, inaccesibil. În dimineața zilei de joi, 8 ianuarie 2026, numeroși utilizatori au încercat să acceseze Ghiseul.ro, portalul oficial pentru plata taxelor și impozitelor locale, însă au fost întâmpinați de probleme majore. Site-ul nu se încarcă sau afișează un mesaj de eroare, precum:

„This page isn’t working. www.ghiseul.ro is currently unable to handle this request. HTTP ERROR 500” – „Această pagină nu funcționează. www.ghiseul.ro nu poate gestiona în acest moment această solicitare. Eroare HTTP 500.”

Mai mulți utilizatori au raportat inaccesibilitatea platformei pentru anumite conturi, iar alții întâmpină dificultăți în încărcarea paginii sau efectuarea plăților online. Deocamdată, nu există o poziție oficială care să explice cauza exactă a defecțiunii.

Ghiseul.ro, inaccesibil. Când au mai existat probleme

Problemele nu sunt noi. Platforma a înregistrat disfuncționalități și la începutul acestei săptămâni, când luni și marți serviciile au fost fie indisponibile, fie au afișat mesaje de mentenanță pe durata actualizării datelor.

Ghiseul.ro, inaccesibil. Ce se știe despre problemele site-ului

Conform Antena 3 CNN, dificultățile sunt mult mai extinse decât sesizează utilizatorii. Mai multe instituții publice nu pot introduce informații noi în sistem:

  • ANAF nu poate încărca date nici în SPV (Spațiul Privat Virtual);

  • anumite primării întâmpină aceleași probleme.

Practic, comunicarea automată între aceste instituții și Ghiseul.ro este blocată.

În acest moment, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) organizează o ședință tehnică de urgență, în care experții încearcă să identifice și să implementeze soluții pentru remedierea situației.

Care sunt efectele blocajului

Sursele citate indică faptul că nu pot fi introduse în sistem date noi referitoare la:

  • amenzi;

  • datorii către ANAF;

  • TVA;

  • alte obligații fiscale sau locale.

Ghiseul.ro, inaccesibil. Ce a provocat blocajul

Potrivit unor surse, problema ar putea fi cauzată de un atac cu boți asupra platformei Ghiseul.ro. Pentru a proteja sistemul, a fost activat un filtru nou de securitate care verifică traficul, dar această măsură ar fi dus, paradoxal, la blocarea comunicării automate dintre sistemele instituțiilor publice.

Ghiseul.ro, inaccesibil. Cum reacționează românii în fața problemelor legate de impozitele pe 2026

În paralel, în ultimele zile, mulți români au sesizat modificări repetate ale sumelor afișate pentru impozitele pe 2026 în conturile lor, uneori acestea schimbându-se chiar și de două sau trei ori într-o singură zi.

Această situație a generat un scandal public, în special în Sectorul 2 al Capitalei, unde primarul a cerut declanșarea unei anchete disciplinare după ce cetățenii au primit valori incorecte pentru plata taxelor.

Ce este platforma Ghiseul.ro

Ghiseul.ro este portalul oficial administrat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, care permite românilor să plătească online taxe și impozite fără să mai fie nevoie să meargă la ghișeu. Prin această platformă pot fi achitate:

  • impozitele pe locuințe, terenuri și autovehicule;

  • amenzi;

  • taxe locale și alte obligații către autorități.

Platforma este foarte solicitată la începutul anului, când autoritățile locale introduc noile obligații fiscale pentru anul curent.

Ultima oră