Iași: Cele 13,4 tone de aripi de pui expirate aparțin firmei GIDACOM

Publicat: 13 03. 2014, 22:20
Foto: ziaruldeiasi.ro

Cele 13,6 tone de aripi de pui expirate din luna noiembrie 2013, ce au fost găsite în urma unui control, aparțin firmei GIDACOM din comuna Tomești, au afirmat surse din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, citată de Mediafax.

De asemenea,  la sediul firmei GIDACOM din comuna Tomeşti a fost găsită şi o cantitate de câteva tone de macrou care „nu corespundea standardelor de calitate”, depusă în tiruri la intrarea în fabrică.

Oficial, reprezentanţii CJPC au precizat că orice altă anchetă desfăşurată de către ei este „pusă în aşteptare” pentru că procurorii DIICOT au ridicat toate documentele de la firma controlată.

„Comisari din cadrul comisariatului din regiunea nord-est au fost în control la firmă, unde au fost identificate cantităţi semnificative de produse cu probleme. A participat şi DIICOT, care a ridicat tot felul de documente, a participat şi DSVSA, care a prelevat probe, şi urmează să fie întocmit un raport de expertiză privind calitatea produselor. Când vom avea toate aceste documente vom definitiva controalele şi aşteptăm analizele desfăşurate de către cei de la DSVSA. Există suspiciuni cu privire la două produse, ambele fiind vizate de prelevări”, a declarat Marian Grigoraş, comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului.

Potrivit surselor citate, joi seară a fost întocmit un raport care a fost transmis Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului privind o serie de controale făcute în supermarket-uri şi în hypermarket-uri în vederea identificării produselor livrate de firma GIDACOM SRL.

Firma este trecută în registrul CJPC cu puncte de lucru în Iaşi, Bacău şi Suceava, iar la evaluările din cursul zilei de joi au fost găsite o serie de nereguli şi privind etichetarea incompletă sau lipsa traducerii de pe etichete.

Aproape 230 de tone de carne şi produse din carne, între care şi marfă expirată din noiembrie 2013, au fost retrase în urma controalelor făcute miercuri de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat şeful interimar al instituţiei, Marius Dunca.